Premiera piesei „Camera albastră”: Actori brăileni, pe scena Teatrului Dramatic din Galaţi

Premiera piesei „Camera albastră”: Actori brăileni, pe scena Teatrului Dramatic din Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Joi, 2 octombrie, de la ora 19,00, Teatrul „Maria Filotti” din Brăila prezintă, în premieră, pe scena Teatrului Dramatic din Galaţi, spectacolul „Camera albastră” (10 nopţi de singurătate). Textul aparţine dramaturgului englez contemporan David Hare, în regia lui M. Chriss Nedeea, iar din distribuţie fac parte cunoscuţi actori brăileni: Narcisa Novac, Valentin Terente, Ramona Gângă, Adrian Ștefan, Elena Andron, Alin Florea, Corina Borș, Liviu Pintileasa, Mihaela Trofimov, Emilian Oprea. Este un text incitant, unde umorul şi satira de sorginte engleză se îmbină cu drama şi melodrama, vorbind despre criza cuplului în epoca modernă.

Cinci cupluri îşi vor spune poveştile într-un ritm alert, seducător. „În viaţa personală şi/sau în cea afectivă, posibilele întâlniri cu valenţe de ‘punct de cotitură’ sunt ratate la limită. Rând pe rând, ‘vânător’ sau ‘vânat’, el/ea va încerca continuu, cu disperare, să se salveze prin celălalt, să se redefinească în interiorul unui relaţii. Numai că, de fiecare dată va fi altcineva, cineva care îl va determina să se ia singur(ă) prin surprindere şi să se predea, în cele din urmă, solitudinii predestinate. Viaţa, desigur”, spune M. Chris Nedeea, regizorul spectacolului.

Biletul costă 10 lei pentru elevi, studenţi, pensionari, iar cel pentru adulţi este 14,80, ori 18,90, în funcţie de locul ales în sală.

CITEŞTE ŞI: 137 de cupluri sărbătorite/ Primăria oferă din nou PREMII LA NUNTA DE AUR

Citit 2418 ori Ultima modificare Marți, 30 Septembrie 2014 22:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.