Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

După o avanpremieră discretă, neanunţată în presă, dar cu public numeros, care a stat şi în picioare, premiera de sâmbătă şi spectacolul de duminică cu o celebră comedie, „Îmblânzirea scorpiei”, de William Shakespeare, a continuat să „îmblânzească” publicul, care nici nu a simţit când au trecut cele două ore de joc, în care 21 de actori de toate vârstele au dat totul din ei.

Într-adevăr, distracţia începe încă înainte de tragerea cortinei, când Katarina, „îndărătnica” (actriţa Oana Preda Gheorghe, care chiar ajunge la performanţă artistică, dar şi fizică), îşi trage în lesă, prin sală, sora isterică, pe Bianca (cu Oana Mogoş, "pată de culoare"... vocală), urmate de gaşca de zănateci gălăgioşi, mde, precum italienii (ar trebui să dau aici vreo şapte nume de actori!), trupă condusă de cinicul, dar simpaticul vânător de zestre Petruchio (Cristian Gheorghe, mai mobil ca niciodată, convingător, un recital complet!). Un început care aruncă deja liniştea spectatorului în aer precum o bombă. Un astfel de început nebunesc obliga însă continuarea într-un ritm infernal, ceea ce se şi întâmplă!

Regizorul, vechi actor cu multe premii de actorie, inclusiv un "Gopo", care „demonstrează” el însuşi rolul fiecărui actor în parte, presărându-şi lecţia practică cu anecdotică şi amintiri preţioase pentru cei care vor să înveţe din experienţa celor vechi, a reuşit să uimească, punând în scenă un text strălucitor, însă cu o morală mai plăcută misoginilor de azi (am văzut în sală şi destule doamne… misogine) decât ipocriţilor, morală venind din epoca femeii-bibelou, apărată, străjuită şi împodobită de soţul-stăpân, dar fără drept la cuvânt. De altfel, regizorul a mutat, credibil, timpul acţiunii din secolul al XVII-lea în anii ´50, într-o Italie a înţelegerilor matrimoniale prin care tatăl-stăpân îşi vinde fetele bărbaţilor-stăpâni…

Atunci când duel egal duet

Frazele luuungi ale piesei elisabetane sunt spuse natural, nu recitate. Au inflexiuni şi pauze fireşti - performanţă greu realizabilă! Duelul verbal şi fizic al Katarinei cu Petruchio constituie un veritabil duet! Realizată e scena în care fiecare stă pe câte o masă, iar acestea dansează mişcate de restul trupei.
Pentru mine, regizorul Ion Sapdaru rămâne în primul rând tulburătorul alchimist al spectacolului „Livada de vişini”, montată în 2004 tot la Teatrul Dramatic, unde, în 2009, punea în scenă un alt Shakesteare - „Falstaff”. Regizorul de la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, cu multe spectacole aplaudate pe scena gălăţeană - ultimul, foarte premiat, fiind „Peţitoarele”, apropiat ca ritm şi energie de spectacolul de acum - a montat vreo zece spectacole din Shakespeare! Are trei „Falstaff”, în care nu repetă reţeta! Ba chiar a jucat la un moment dat, ca actor, rolul Petruchio. Spectacolul de acum este uimitor prin savoare, apropiat ca valoare cu o altă montare reuşită a sa la Galaţi, tot din 2009, cu „Mincinosul” lui Goldoni.

Cum să aplauzi la… "Tatăl nostru"

Să vezi şi să nu crezi: o maşină adevărată trece prin scenă, Petruchio vine îmbrăcat în haine nepotrivite la propria nuntă, dar nu zdrenţăros, ca la Shakespeare, ci, ca la Sapdaru, în… rochie de mireasă! Să-l vedeţi pe actorul Cristi Gheorghe în rochia sa de mireasă, alături de servitorul Grumio în rochie neagră cu şal de pene (Aureliu Bâtcă a fost unul dintre actorii cei mai aplaudaţi), însoţiţi de gaşca celor şapte slujitori, înveşmântaţi în… călugăriţe! Foarte aplaudaţi tinerii actori, care şi dansează, sunt mimi, joacă rolul colectiv al unui fel de cor antic de găinari simpatici, asigură un fundal mişcător - altă inovaţie bună a regiei. Mi-a evocat o formidabilă secvenţă din filmul „Tocuri înalte”, al lui Pedro Almodóvar scena în care Petruchio-Cristi Gheorghe o împiedică pe Katarina-Oana Gheorghe să mănânce, spunând mai întâi „Tatăl nostru”. Antologică! Cucernicie jucată, căci simpaticul ticălos nici nu mai ştie rugăciunea, punându-l pe Grumio-Bâtcă să i-o sufle, cu mijloacele… limbajului special pentru surzi. Cine naiba a mai aplaudat şi a râs la o rugăciune, fără ca aceasta să împieteze cu ceva credinţa, ci marcând nesinceritatea personajului?

Publicul a aplaudat şi dăruirea actorului veteran Gheorghe V. Gheorghe, în rolul unui bătrân soldat cu cască nazistă. Deşi a trecut recent şi peste o intervenţie chirurgicală, seniorul a urcat din nou pe scenă! Lucian Pânzaru, nuanţat, realist, menţine echilibrul, altfel toate personajele ar fi slujit doar caricaturii! Peţitorii Ciprian Braşoveanu şi Florin Toma sau „modista” Ana Maria Ciucanu sunt doar câţiva dintre cei care şi-au brodat corect partitura. Excelent şi decorul monumental al ieşeanului Gelu Rîşca.

Citit 1743 ori Ultima modificare Miercuri, 06 Mai 2015 16:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.