FESTIVALUL GULLIVER: Poveşti şi spectacole de răsunet, pentru copii şi adulţi

FESTIVALUL GULLIVER: Poveşti şi spectacole de răsunet, pentru copii şi adulţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Festivalul internaţional de animaţie „Gulliver” are şi azi, 21 mai, o ofertă bogată. În sala mare a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, începând cu ora 10,00, cunoscutul basm al copilului etern, al Clopoţicii, zânelor şi al Ţării de Niciunde, „Peter Pan”, spectacol al Teatrului pentru copii Ciufulici din Ploieşti.

De la ora 13,00, urmează un basm celebru, adaptat după povestea Fraţilor Grimm: „Alba ca zăpada şi cei şapte pitici”, în 60 minute, cu trupa Teatrului pentru copii şi tineret Aşchiuţă Piteşti.

De la ora 19,00 ne aşteaptă un spectacol nonverbal pentru tineri şi adulţi, aparţinând Companiei Passepartout „Dan Puric” Bucureşti - umor şi sensibilitate, gesturi şi imagini, într-un regal de o oră şi jumătate! Din distribuţie face parte şi gălăţeanul Adrian Nour, care semnează şi regia. Cei care nu au avut şansa să prindă anul trecut bilet la spectacolul cu îndrăgitul actor, finalistul de la concursul „Vocea României”, au avut încă o şansă nesperată acum. Mai ales că actorul are un program foarte încărcat, jucând la Bucureşti în rolul principal din musicalul celebru „Fantoma de la Operă”, la Teatrul de Operetă, rol pentru care a fost pregătit la Londra…

Citit 772 ori Ultima modificare Miercuri, 20 Mai 2015 18:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.