ISTORIA ALTFEL: Cu balonul peste Munţii Carpaţi
Foto: Principele George Valentin Bibescu lângă balonul „România”

ISTORIA ALTFEL: Cu balonul peste Munţii Carpaţi
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

La începutul secolului XX, chiar dacă fraţii americani Wright (în decembrie 1903) şi românul Traian Vuia (în martie 1906) s-au desprins de la sol cu aparate mai grele decât aerul, majoritatea celor pasionaţi de aeronautică erau convinşi că viitorul aparţinea zborului cu baloanele.

Printre pasionaţii zborului cu astfel de mijloace îi găsim, pe la 1900, pe Eugeniu Asachi şi pe principele George Valentin Bibescu, relatează historia.ro. Asachi a fost primul ofiţer român specializat în folosirea aerostaţiei în scopuri militare, iar Bibescu mai era cunoscut în epocă pentru pasiunea pe care o avea pentru automobile - iar la începutul anului 1910 a devenit primul român care a obţinut un brevet de aviator.

În 1905, cei doi au devenit proprietarii unui balon cu hidrogen fabricat în Franţa, pe care l-au botezat „România”. Şi tot ei, cel mai târziu în mai 1906 (data nu este certă), s-au numărat - alături de alţi amatori de înălţat în văzduh - printre fondatorii Societăţii Aero-Club din Bucureşti.

Cu balonul „România” s-au efectuat mai multe ascensiuni, în anii 1905-1907, dintre care cinci sunt documentate de presa românească. Cu această ocazie, s-au realizat: prima fotografie aeriană a Capitalei, primele zboruri pe timp de noapte şi prima survolare a Munţilor Carpaţi.

Zborul deasupra Carpaţilor a avut loc la 16 iunie 1906. În nacelă au urcat doi aeronauţi: Asachi şi Niculescu-Ianca. Ce scria presa vremii, citată de historia.ro: “Cea mai mare înălţime pe care a atins-o balonul a fost de 3.100 de metri, la orele 2 şi jumătate, dincolo de Câmpina, pe un timp de 15 grade. Voiajul în timpul nopţii s-a făcut cu coarda de direcţie pe un sfert atârnată. Voiajul întreg a durat 32 de ore”.

Citit 1107 ori Ultima modificare Marți, 02 Iunie 2015 14:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.