Uneori ştiinţa poate avea consecinţe nefaste, dacă ajunge să fie manevrată cu o doză de nebunie. Omul alege cum să întrebuinţeze cunoaşterea, iar calea cea bună nu e întotdeauna şi cea mai atractivă… Iată câţiva oameni de ştiinţă pe care i-am putea lejer eticheta drept prototip de “mad scientist”.
Vladimir Demikhov. Creatorul câinelui bicefal
În 1954 chirurgul sovietic Vladimir Demikhov îşi dezvăluie capodopera lumii întregi: câinele cu două capete. Capul unui căţeluş este grefat pe gâtul unui ciobănesc german adult. Al doilea cap tânjeşte după lapte, deşi nu are nevoie de hrană şi deşi laptele se scurge greşit din cauza esofagului deconectat. În ciuda morţii iminente a animalelor din cauza respingerii ţesuturilor, Demikhov nu s-a oprit şi a mai creat încă 19 câini bicefali în următorii 15 ani.
Joseph Mengele. Îngerul morţii
Joseph Mengele şi-a câştigat notorietatea mai ales prin faptul că era unul dintre doctorii SS care supervizau selecţia de prizonieri, decizând cine trebuia omorât şi cine avea să lucreze silnic şi săvârşind experimente pe cei concentraţi în lagăre, care îl cunoşteau pe Mangele drept “îngerul morţii”. La Auschwitz Mengele face o serie de experimente pe gemeni. După ce se terminau experimentele, gemenii erau de obicei ucişi şi disecaţi. Mengele supraveghează o operaţie în urma căreia doi copii romi sunt cusuţi împreună. Mâinile copiilor se infectează grav în locurile unde venele sunt rezecate. Mengele era aproape obsedat să ia sânge de la gemeni, de cele mai multe ori gemeni identici. Conform rapoartelor, unii au sângerat până ce au murit.
Joseph Conrad Dippel. Adevăratul Frankenstein
Dippel era un om de ştiinţă atât de excentric încât s-a născut chiar în castelul Frankenstein, în 1673, o locaţie apropiată de Darmstadt, în Germania. Se presupune că el ar fi modelul pentru romanul lui Mary Shelley, deşi ideea rămâne controversată.
După ce studiază teologia, filosofia şi alchimia, elaborează un ulei animal pe bază de oase, sânge şi alte produse animale, uleiul lui Dippel care ar fi trebuit să echivaleze cu elixirul vieţii din visul alchimiştilor. Se spune că munca sa anatomică implica uneori fierberea mai multor părţi corporale în cazane mari pentru a face un fel de “ciorbă”, ba chiar a încercat să facă transfer de suflete de la un cadavru la celălalt întrebuinţând un furtun, o pâlnie şi mult lubrifiant…
Giovanni Aldini. Cel ce electrocuta cadavre
Aldini era nepotul lui Luigi Galvani. Unchiul său a descoperit practice de galvanism în timpul unor experimente pe picioare de broască. Aldini a dus experimentele şi mai departe. Adică pe cadavre umane.
În faţa unui public realizează un test pe un criminal spânzurat, George Forster. Aplică nişte tije conductoare în rectul omului, care începe să se mişte şi picioarele să tresară. Tije aplicate feţei o determină să se încleşteze şi să trepideze. Ochiul stâng iese din orbită. Câţiva oameni se temeau că omul a revenit la viaţă şi chiar s-a mişcat, ceea ce însemna că trebuia să fie din nou executat. Unul dintre martori a fost atât de oripilat încât se crede că a suferit un atac de cord după “spectacol”.
Sergei Bruyukhonenho. Călăul câinilor
Înainte de Demikhov, experimentele nebuneşti ale lui Bruyukhonenko deschid calea către dezvoltarea operaţiilor pe cord. Dezvoltă o maşinărie rudimentară denumită autojector (pentru inimă şi plămâni). Utilizând această maşină primitivă, omul de ştiinţă menţine în viaţă capetele câtorva câini decapitaţi. În 1928 arată audienţei un astfel de cap canin. Pentru a demonstra validitatea experimentului, trăsneşte un ciocan de masă. Capul se mişcă. Când îi aruncă o lumină în ochi, acesta clipeşte. Şi când îi dă de mâncare o bucată de brânză, rămăşiţele ţâşnesc prin tubul esofagian, spre dezgustul publicului.
Andrew Ure. Măcelarul scoţian
În ciuda realizărilor sale medicale deloc neglijabile, Andrew Ure este mai degrabă cunoscut pentru cele patru experimente săvârşite pe Matthew Clydesdale, pe data de 4 noiembrie 1818. Primul a presupus o incizie în ceafă, în urma căreia s-a înlăturat o parte din vertebră. O altă incizie se face în şoldul stâng, apoi o tăietură în călcâi. Două tije conectate la o baterie sunt plasate în gât şi şold, ceea ce cauzează convulsii extraordinare şi incontrolabile. A treia tijă este apoi plasată în călcâi, piciorul stâng lovind cu atâta fortă incât răneşte un asistent. Al doilea experiment îi face diafragma să se ridice şi să coboare, ca şi cum ar fi respirat din nou.
Ure a raportat că dacă nu i s-ar fi luat sânge cadavrului sau dacă nu i s-ar fi rupt gâtul de la spânzurătoare, probabil că l-ar fi readus la viaţă. Al treilea experiment arată expresiile faciale incredibile ale omului când I se face o incizie în frunte. Este introdusă tija şi Forster exprimă mânie, disperare, angoasa şi zâmbete hidoase.
Venind spre prezent, Ishii şi Warwick - unul rău, altul vizionar
Shiro Ishii. Răul pur
Ishii era un microbiolog şi generalul unităţii 731, unitate pentru război biologic din cadrul armatei imperiale japoneze în cel de-al doilea război mondial. Se naşte în Shibayama, districtul Sanbu şi studiază medicina la Universitatea imperială din Kyoto. În 1932 îşi începe experimentele preliminare ca parte dintr-un proiect secret al armatei japoneze. În 1936 ia naştere unitatea 731. Ishii construieşte un complex uriaş, de 150 de clădiri, la marginea oraşului Harbin, China.
Printre atrocităţile comise de Ishii şi alţii aflaţi sub comanda sa se numără: vivisecţia pe oameni în viaţă (incluzând femei însărcinate, impregnate chiar de către doctori), amputarea unor membre ale prizonierilor şi ataşarea în alte locuri ale corpului, îngheţarea unor membre şi topirea în vederea studiului cangrenei. Oamenii erau folosiţi şi pentru testarea de bombe şi aruncătoare de flăcări. Li se injectau diverşi viruşi pentru a li se studia efectele, erau infectaţi intenţionat cu boli venerice. Acordându-i-se imunitate de către autorităţile de ocupaţie americane la finele războiului, Ishii nu face închisoare pentru crimele comise, murind de cancer la 67 de ani.
Kevin Warwick. Primul cyborg uman
Warwick este un om de ştiinţă britanic şi profesor de cibernetică atât de fascinat de roboţi încât visează să devină primul cyborg uman. În 1998, un transmiţător RFID i se implantează sub piele, controlând uşi, lumini, radiatoare şi alte dispozitive controlate prin computer aflate în vecinătatea sa. Scopul principal al experimentului este testarea limitelor corporale şi cât de uşor poate corpul să primească semnale de la un chip.
În 2002 o interfaţă mai complexă este implantată pe sistemul său nervos, dobândind acces la semnalele nervoase. Experimental are un succes atât de important încât semnalul produs este suficient de detaliat încât să permită imitarea de către o mână de robot a mişcărilor mâinii umane.
Mai târziu, o extindere a experimentului, în care un dispozitiv mai simplu este implantat în corpul soţiei sale cu scopul de a crea o conexiune telepatică, are de asemenea succes, rezultând în prima comunicare experimentală dintre sistemele nervoase ale celor două persoane.
Sursa historia.ro
