TIMP LIBER GALAŢI/ Ce spectacole puteţi vedea la Teatrul Muzical

TIMP LIBER GALAŢI/ Ce spectacole puteţi vedea la Teatrul Muzical
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Din nou trupa de dansatori „Ellas” din Bucureşti va aduce ritmurile tradiţionale greceşti pe scena Teatrului Muzical „N. Leonard”, sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 18,00, în spectacolul intitulat "Elada, la mal de Dunăre”. Seara de muzică grecească va fi susţinută muzical şi coregrafic de Orchestra de revistă şi de Baletul Teatrului Muzical. Ne vor încânta cu vocile lor soliştii: Luminiţa Vologa, Mariana Pisică, Mihail Anton, Mitică Barbu, Viorel Heisu, Ionuţ Negrişanu. Aranjamentele orchestrale şi conducerea muzicală sunt asigurate de Marian Proca - cunoscut chitarist din Orchestra Ansamblului de revistă al Teatrului Muzical.

Trupa de dans grecesc, alcătuită din dansatori şi interpreţi premiaţi internaţional, vine din Capitală. Fondat prin anii ´90, la început din copii care dansau pe muzica unei plăci cu „Sîrtakis”-ul lui Zorba Grecul, grupul, „format din tineri de origine greacă ce promovează cultura, obiceiurile şi tradiţiile greceşti”, a adăugat tineri etnici greci din ţară, tineri veniţi din Grecia, chiar şi „majoritari” îndrăgostiţi de ritmurile Eladei.

Ansamblul Asociaţiei Culturale „Ellas” din Bucureşti este o trupă de dansuri populare tradiţionale greceşti care înscrie cu mândrie pe pagina sa de Facebook remarca:  sunt „The best Greek Dancers from Romania!” Trupa a participat cu succes (au fost premiaţi în ţară, în străinătate – în Franţa, Germania, Canada, Spania sau Bulgaria) chiar şi în locul de baştină al acestor minunate dansuri, în Grecia, la numeroase festivaluri naţionale, au fost solicitaţi să danseze chiar şi la Parlamentul României,

Preţul unui bilet este de 21,60 lei şi, cu reducere, de 10,80 lei.

Duminică, suntem aşteptaţi în "Ţara surâsului”

Duminică, 18 Octombrie, de la ora 18,00, Teatrul Muzical ne oferă o operetă iubită de publicul din întreaga lume: „Ţara surâsului”, care poartă semnătura unui compozitor inegalabil, care îşi depăşeşte secolul -  Franz Lehar! Regia este asigurată de Adrian Mărginean. Dirijorul spectacolului este compozitorul Sorin Oancea. Dirijorul corului: Daniel Nistor. Evoluează soliştii, orchestra, corul şi baletul teatrului. Scenografia spectacolului este realizată de plasticianul Gheorghe Andreescu. Coregrafia aparţine Gabrielei Gegea. Concepţia video este a lui Andrei Cozlac.

Iată şi subiectul, pe scurt: prinţul Su-Chong, ambasador al unei inventate Ţări a Surâsului de undeva din Orient, se îndrăgosteşte la un bal, în Viena, de Liza, fiica feldmareşalului Lichtenfels, ea, personaj cu carieră publică, tocmai fiind sărbătorită pentru victoria într-un concurs de echitaţie. Tânăra se îndrăgosteşte şi ea şi, în ciuda opoziţiei familiei, se decide să-l urmeze în promisa ţară a fericirii, care se dovedeşte însă a fi atât de diferită de lumea ei, astfel încât dragostea lor fără oprelişti de la Viena se dovedeşte imposibilă într-un Orient al tradiţiilor milenare, al tabuurilor. Tânăra este astfel nevoită să renunţe la dragostea prinţului, întorcându-se acasă, în Europa. Dincolo de muzica minunată (de neuitat, de pildă, aria „Tu eşti iubirea mea”) şi de povestea în sine, nu se poate să nu observăm că subiectul ilustrează şi, foarte actuala, dramatica, aproape globala ciocnire a culturilor, orientală şi occidentală.

Preţul unui bilet este de 21,60 lei şi, cu reducere, 10,80 lei.

Citit 1499 ori Ultima modificare Sâmbătă, 17 Octombrie 2015 00:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.