Teatrul gălăţean este mai sărac, după ce Ioana Citta Baciu, una dintre cele mai îndrăgite şi apreciate actriţe ale scenei Teatrului Dramatic "Fani Tardini", a încetat din viaţă. Pentru bogata sa activitate artistică, Primăria Municipiului Galaţi i-a înmânat titlul de Cetăţean de Onoare al Galaţiului, în luna decembrie a anului trecut. Din păcate, artista nu a putut fi prezentă la ceremonia de decernare a distincţiei, din cauza stării sale precare de sănătate.
Pe parcursul celor peste 40 de ani de carieră, Citta Baciu a interpretat 150 de roluri, pentru care a obţinut mai multe premii.
Teatrul "înseamnă viaţa mea. Toată"
Într-un interviu acordat cotidianului "Viaţa liberă", Ioana Citta Baciu explica, în urmă cu patru ani: Teatrul „înseamnă viaţa mea. Toată”. Actriţa îşi amintea, cu ocazia interviului respectiv, cum, cu mulţi ani în urmă, cronicarul de teatru Constantin Paraschivescu voia să facă o carte şi a trimis trei întrebări mai multor actori.
„Pe primele două chiar nu le mai ţin minte, dar a treia întrebare era: ce este teatrul?, cu precizarea, în paranteză: dincolo de orice definiţii şi formulări din dicţionar. M-am poticnit. M-am gândit, am întrebat în dreapta şi-n stânga, dar mi-a fost imposibil să găsesc un răspuns. Şi am scris: nu ştiu. Au trecut anii, m-am întâlnit cu Constantin Paraschivescu şi am discutat pe marginea acestui răspuns. Mi-a spus: mai e cineva care mi-a răspuns aşa, doar că a mai completat ceva. Ştefan Iordache a răspuns: nu ştiu, dar când voi afla, mă voi lăsa de teatru. Eu încă nu m-am lăsat, dar cred că teatrul e dragoste. Fără dragoste nu poţi să faci această profesie”, spunea, la începutului lui 2012, Ioana Citta Baciu.
„Iubea teatrul mai mult decât viaţa", spune colega de scenă, actriţa Liliana Lupan. Nu cred că i-a venit cuiva să creadă că s-a întâmplat cu adevărat aşa ceva: ne-a părăsit Doamna Ioana Citta Baciu, cea care chiar la sfârşitul lunii iunie juca încă pe scena Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, interpretând până la sfârşit un rol de mare întindere, zâmbind, în ciuda suferinţelor despre care aflaserăm că o măcinau.
Plecase la fiul său, la Bucureşti, să se îngrijească, urmând chinurile medicale, care, desigur, aveau să ne-o ţină în puteri pentru încă o viaţă pe scenă… Cu mirare, o văzusem până de curând rostogolindu-se pur şi simplu pe scenă, ca un acrobat tânăr din gumă, dând replica zâmbind şi atunci când durea, astfel încât o credeam câştigătoare până la urmă…
"Îngerii au chemat-o la cer pentru a le putea povesti şi lor despre cum e viaţa aici, aşa cum, de fiecare dată, ea - DOAMNĂ A SCENEI - a povestit cu fiecare rol în care şi-a lăsat o parte a sufletului!" - scria, ieri, actorul Cristian Gheorghe, director al Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, pe contul său de Facebook, şi abia atunci am crezut că era adevărat… "Călătorie în lumină îţi dorim, Ioana Citta Baciu, şi de acolo, din locul de dincolo de tot ce e rău şi urât, să ne priveşti, să ne ierţi şi să veghezi asupra noastră! Mulţumim Cerului pentru minunata ocazie de a fi fost contemporani cu tine!", a mai scris actorul.
Târziu, Cetăţean de Onoare
În decembrie, Doamna Citta primea, în sfârşit, titlul de Cetăţean de Onoare al Galaţiului, nefiind pentru prima oară când o astfel de recunoaştere vine cam târziu pentru unii, pentru alţii chiar prea târziu, şi a depins doar de Doamna Citta că a mai avut răbdare cu viaţa şi a primit măcar această bucurie, această recunoaştere a dragostei publicului din mai multe generaţii.
Este pentru prima oară când scriu cuvântul „doamnă” cu D mare, ca în vremurile bunicilor, când ştiau cu toţii să admire mai mult şi obişnuiau să se dăruiască, aşa cum a făcut Actriţa. Doamna noastră Citta a fost Teatru şi cine ştie cât de puţin a trăit în afara Teatrului, căci lumea de pe scenă este o altă realitate pentru actorul adevărat.
"Ce vreţi mai mult de la un om?"
Ieri am sunat-o cu sfială pe o altă doamnă a teatrului nostru, alături de care actriţa care ne-a părăsit acum a jucat în acel ultim spectacol din iunie - „Tăblia de la capătul patului", de Mimi Brănescu. "Am debutat alături de Citta… Mi-e foarte greu…", mi-a mărturisit actriţa Liliana Lupan, o altă glorie a scenei noastre, care a împărţit cu Doamna Citta aplauzele în acel spectacol. Vorbeau la telefon zilnic, din momentul în care Doamna Citta plecase la Bucureşti.
Cred că se cuvin publicate aceste cuvinte de omagiu sincer ale prietenei: "A dispărut o mare actriţă, un om extraordinar, o Doamnă! E mare păcat, căci ea iubea foarte mult teatrul şi ar fi vrut să mai joace încă mult de tot! Era actriţa ideală pentru orice rol, chiar şi în rolurile mici: ce bijuterie făcuse în piesa lui Durrenmatt „Pană de automobil”, din rolişorul acela, din intrările acelea… extraordinar! Ca să nu mai vorbim despre ce-am jucat noi pe vremuri, împreună… Îmi aduc aminte de „Unchiul Vanea”, când repetam cu [regizorul Adrian Lupu] nopţile, cum am descoperit scena dintre Sonia şi Elena Andreevna. A fost nemaipomenit, ajunsesem să plângem una în braţele alteia - de fericire că am descoperit nişte lucruri…". În 1985, la ediţia a şasea a Festivalului Naţional de Comedie gălăţean, Doamna Citta cucerea premiul pentru cea mai bună interpretare feminină, tocmai pentru rolul Sonia.
"Nu pot să uit că, în 1980, sărbătoream 25 de ani de teatru cu „Domnişoara Nastasia”. Citta avea tatăl mort pe masă şi a venit să joace, iar a doua zi şi-a înmormântat tatăl. Ce vreţi mai mult de la un om, decât ceea ce făcea ea? Asta e iubire pentru teatru, Dumnezeu să o odihnească în linişte şi în lumină! O să ne lipsească mult! S-a dus o mare actriţă!"
Şi ultimele zile le-a trăit cu demnitate, cu grija de a nu răni sufletul cuiva. "Era un om foarte mândru şi o mare actriţă… Întâi s-a bucurat că mă duc la ea, apoi mi-a spus: "Nu, nu vreau, să-ţi rămân în amintire aşa cum eram în „Tăblia de la marginea patului”, măcar aşa…". A repetat atunci pentru spectacolul acesta foarte chinuită, îi era rău de tot, făcea citostatice… Numai ea ştie cum a dus rolul la bun sfârşit! Cumplit! Dragostea de teatru, să ştiţi, a ţinut-o aşa. Iubea teatrul mai mult decât viaţa - aşa cred eu. N-am mai văzut actriţă aşa conştiincioasă şi nebună după teatru cum era ea. Era la locul ei, doamnă, deşteaptă, fără invidie, de admirat, un om extraordinar. Pe 7 fusese ziua ei de naştere, era şi Sfântul Ioan, şi-mi zisese înainte: „Ei, nu cred că prind 80 de ani…”. Eu i-am zis: tu poţi să prinzi… Mi-a spus, fericită, a doua zi: „Ştii că mi-au dat copiii telefon? Mi-a dat Braşoveanu, mi-a dat Ionuţ telefon…”
Omagiu în Capitală
Vineri dimineaţă, 22 ianuarie, colegii de la Dramatic vor lua drumul Capitalei, ca să o vadă pentru ultima oară pe marea actriţă. Chipul său zâmbitor, al omului care nu-şi arăta suferinţa, a fost înrămat în faţa Teatrului Dramatic, ca să o putem omagia şi să ne-o amintim cum se cuvine, curajoasă. Luptătoarea nu se lăsase învinsă, urma tratamentul cu citostatice, era hrănită în ultima vreme cu perfuzii şi se arăta o învingătoare atunci când putea povesti că, în sfârşit, a putut mânca, cu greu, trei linguri de lapte. Îi avem imaginea păstrată, în „Cafe Journal”, primul film gălăţean, unde a jucat cu generozitate, pe gratis, filmând nopţile ca să-i ajute pe tineri.
Pe scenă, până la capăt
Scriam într-o notă la ultimul spectacol în care Ioana Citta Baciu a jucat, până la capăt, că regizorul spectacolului îmi vorbise despre fascinaţia de a lucra cu „marile doamne ale teatrului gălăţean”, Ioana Citta Baciu şi Liliana Lupan, de la care tinerii actori din figuraţie au mărturisit să au „furat” veritabile lecţii de actorie. Un spectacol de aproape o oră şi 20 de minute, în care Doamna "nu iese din scenă nici cât să bea o gură de apă, joacă, în ciuda unor probleme de sănătate care ar fi îngenuncheat care şi un actor tânăr! Doamna Citta este o forţă!" - spunea regizorul Cătălin Vasiliu, după două luni de repetiţii.
Un actor total
Actriţa Ioana Citta Baciu a văzut lumina zilei pe 7 ianuarie 1936, la Silistra, în Bulgaria. Absolventă a Conservatorului de Artă Dramatică, ajunge în 1971 actriţă în trupa Teatrului Dramatic Galaţi, după o evoluţie pe alte câteva teatre din ţară: Bârlad, Piteşti, Târgu Mureş, Brăila.
A debutat pe scena gălăţeană la 35 de ani, în 1971, jucând în piesele „Prima zi de libertate”, „Secunda 58” şi „Pisica sălbatică”. Au urmat, an de an, peste 150 de roluri, premii naţionale de interpretare, succese de public. Roluri de dramă sau de comedie, principale sau secundare, cu regizori importanţi sau tineri, în piese scrise de autori celebri sau nu, români şi străini, vechi şi noi. A jucat în piese ca „Pană de automobil”, „Leul în iarnă”, „Gaiţele”, „Nebuna din Chaillot”, „Domnişoara Nastasia”, „Escu”, „Casa Bernardei Alba”, „Zăpezile de altădată”, „Tărâmul celălalt”, „Doctor cu de-a silă”, „Play Strindberg”, „Soldatul Svejk”, „Libertate la Bremen”, „Proştii sun clar de lună”, „D´ale carnavalului”, „Copacii mor în picioare”, „Vizita bătrânei doamne”, „Cântăreaţa cheală” şi câte altele… Ultimul spectacol, în iunie, anul trecut, a fost „Tăblia de la capătul patului”.
Peste 150 de roluri pe scenă lasă puţin loc unei vieţi obişnuite. "Am făcut tot ce am putut pentru ca viata mea personală să rămână doar a mea, iar când vin la teatru să uit tot ce e acasă şi să nu mă preocupe decât ceea ce am de făcut, fie că e vorba de repetiţie sau spectacol", declarat, simplu şi concis, chiar actriţa.
Dumnezeu să o odihnească în pace!
