Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Spectacol normal, cu emoţie şi joc psihologic, text tulburător. Pe scurt: temutul Vulpaşin o iubeşte pe Nastasia, care e topită după blândul Luca. Vulpaşin îl ucide pe Luca, lucrul cel mai de preţ pentru Nastasia, iar tânăra disperată îi ia ucigaşul tot ce iubeşte mai mult: se sinucide, după ce se preface îndrăgostită de el. Aceasta e povestea, tristă şi hazlie, din "comedia tragică" "Domnişoara Nastasia", scrisă în 1927 de George Mihail Zamfirescu, autorul senzualului roman „Maidanul cu dragoste”, în care un personaj decreta deja, ca în Lorca: “Dragoste şi moarte, altceva nu există pe lume!”.

Cu o distribuţie generoasă (17 actori şi trei figuranţi), regizorul brăilean Radu Nichifor ne-a oferit o premieră meritată pe 26 şi 27 martie, pentru a marca astfel Ziua Mondială a Teatrului. Un spectacol în care tăcerile sunt de mormânt, respectate de public, drama abureşte ochii, iar exploziile de râs sunt de necontrolat.

Fiecărui actor i se dă şansa strălucirii


Remarcabilă şi în „Vânzătorul de vise”, pentru poezia şi fragilitatea jocului său, Flavia Călin aduce în Nastasia - rolul titular - alături de lumină şi căldură, o duritate şi o cruzime de tragedie antică: "Nu mai apuc să fiu blândă”, mărturiseşte personajul. Strălucirea privirii ei arde, ştie când să relaxeze mişcarea şi când să fie dură: „Nu mai lătraţi!” - le cere ea oamenilor. Ea îi trage palme unui bărbat de temut în mahala, dar visează la o viaţă mai bună pe strada Popa Nan. Practic, este rolul care leagă piesa, personajul lipseşte în puţine scene - şi toate acestea le reuşeşte tânăra actriţă! Mai puţin palmele trase (cu milă, totuşi) Vulpaşinilor. Care sunt doi: după ce l-am admirat sâmbătă, la premieră, pe Răzvan Clopoţel, nu credeam că Ştefan Aleksandru Forir ar putea să aducă chiar aceeaşi satisfacţie. Tânărul actor născut în Voivodina este acum bărbatul cu privite posedată, strălucitoare, cu aer dostoievskian, făcându-ne să presimţim fatalitatea! Înainte, Clopoţel, care mă convinsese deje "pe comedie" că poate fi de nerecunoscut de la un rol la altul, arată că poate fi excelent şi într-un rol sobru. Un fel de Rică, fante de Obor, o bestie fabricată de traiul nenorocit, însă cu suflet moale în faţa iubirii sale.

Gabriel Constantinescu, în rolul Ion Sorcovă, poate cel mai bun din echipă într-un spectacol în care absolut fiecare rol, cât de mic, a fost interpretat la superlativ - dovadă a unei excelente distribuţii! Ciprian Braşoveanu nu sparge tabloul ieşind în faţă, ci o pune în valoare pe Nastasia. Carmen Albu (Paraschiva) a avut parte poate de cel mai reuşit rol al său din ultimii ani. A jucat cu strălucire şi siguranţă, versatilă, conform „partiturii”. Carmen şi cântă! Cântă şi Ionuţ Moldoveanu! Muzică veche, fierbinte! L-am remarcat şi pe Vlad Volf (Ionel), tânără achiziţie a teatrului, răsplătit cu aplauze pentru jocul exact într-un personaj colorat. Elena Ghinea (Niculina) a primit aplauze pentru un „Da!” formidabil pregătit, mai ales printr-o mimică excelentă. Ionuţ Moldoveanu, „guristul” spilcuit şi amorezul vintage, reuşeşte să fie adorabil. Adorabil este şi micuţul Rareş Bâtcă, care are chiar mai multe replici, câteva intrări, şi chiar o scenă serioasă, pe care o acoperă în întregime. În altă scenă decât fiul său, tatăl, Aureliu Bâtcă (Haimanaua), are mai puţin text decât micuţul de nouă ani, dar lasă o impresie puternică! Petrică Păpuşă (Omul Necăjit), serios ca de obicei, aduce poezie tragică personajului său disperat. Zvetlana Friptu (Vecina) a fost printre cei mai aplaudaţi. Sunt impecabili Vlad Ajder (emoţionant în Pascu), Vlad Vasiliu (Cerşetorul), Dan Căpăţână (Orbul), Lică Dănilă (Cârciumarul) şi Ana Maria Ciucanu (Gazda).

Niciodată n-a fost scena Dramaticului atât de cuprinzătoare! Dumurile „mahalalei”, străjuite de stâlpi cu lumină chioară,  până dincolo de… zidul din fundul scenei, prin porţile deschise spre culoarul cu cabinele actorilor, care nu se vede niciodată din sală! Decorul Soranei Ţopa slujeşte şi chiar „joacă” în piesă! Scena turnantă (folosită până acum doar la spectacolul „Hora iubirilor”, din 2010) a întors la vedere decorul - interior cocioabă/ exterior grădină.

La poezia cu care este presărat textul, se adaugă poezia costumelor: după albul imaculat al rochiei de mireasă a Nastasiei, pătată de sânge în final, când distribuţia iese la aplauze, „Nastasia” apare într-o rochie neagră, de doliu, construită special pentru „scena” aplauzelor! Alături de costumul negru ca sufletul al lui Vulpaşin.

Citit 1481 ori Ultima modificare Marți, 12 Aprilie 2016 16:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.