Cu mulţi ani în urmă, nişte buni prieteni - şi colegi - din fosta RFG, m-au rugat să-i conduc în comuna Cavadineşti. Citiseră un material scris de mine despre arhitectura acestei aşezări şi voiau neapărat să o viziteze. Totul i-a încântat! Atât arhitectura locuinţelor cu acoperişurile masive din stuf, precum şi acareturile cu pereţii împletiţi din nuiele - lozii, ca şi gardurile ce mărgineau drumurile şi, bineînţeles, moara de vânt din satul Comăneşti, pentru care au fost nevoiţi să străbată o mare parte din uliţele acestei răsfirate aşezări. Pe tot parcursul s-au oprit de multe ori în dreptul unor gospodării, pentru a le admira locuinţele şi acareturile, dar mai ales pentru a mai privi gardurile care străjuiau pe o parte şi alta drumurile satelor. Totul a fost apreciat la superlativ, dar nu au făcut nicio referire la calitatea drumurilor, nici bună, nici rea. Se pare că nici nu i-a interesat acest aspect.
- De ce nu faceţi un muzeu al satului ca să păstraţi peste timp ceea ce aţi moştenit de la strămoşi? Este vorba de un adevărat tezaur etnografic de valoare inestimabilă şi ar fi păcat să se piardă!
- Am făcut un proiect şi cred că în primăvară vom începe lucrările, le-am spus eu.
Lucrasem vreo doi ani la proiect, împreună cu primarul din vremea aceea, fără să folosim fonduri europene, doar prin mijloace locale.
- Interesant! O să vă mai vizităm.
În primăvara următoare, am demarat lucrările. Primarul a făcut rost de pari şi nuiele, iar meşterii îşi cunoşteau foarte bine meseria. Le-am trimis nemţilor câteva poze de pe şantier, cu o parte din gardul aproape terminat, şi am primit felicitări. Din păcate, însă, în anul următor, a fost schimbat primarul şi lucrările au stagnat. Lemnele pe care le adunase pentru locuinţă şi acareturi au început să dispară, iar gardul să se distrugă. Totală indiferenţă sau chiar mai rău.
Noul primar, de fapt o doamnă, a justificat abandonul prin faptul că trebuie să se ocupe de drumuri şi nu mai are timp şi de muzeu. De drumuri se ocupase şi vechiul primar, dar a avut totuşi timp şi de muzeu. De asemenea, şi cei de la Secţia "Cercetare" de la CCDJ au rămas total pasivi faţă de această problemă.
Veche aşezare răzăşească, comuna Cavadineşti deţinea la acea oră un nepreţuit patrimoniu etnografic, dar dispunea, în plus, şi de meşteri foarte pricepuţi şi aranjasem cu primarul (cel vechi) să fie instruiţi nişte tineri în tainele străvechilor meserii.
Eu nu mi-am pierdut întrutotul speranţa. Cred că doamna primar o să-şi mai întoarcă privirea şi spre cultură. Altfel vor rămâne în urma noastră doar drumurile şi ar fi păcat.
Prietenii mei nemţi nu au mai venit în România, dar mă tot întreabă în ce stadiu am ajuns cu lucrările la Muzeul etnografic. Aşa sunt nemţii. Când încep o treabă, nu concep să o abandoneze la jumătatea drumului.
Pot oare să le spun adevărul? Oare să-i mint? Oricum, ne facem de râs...
Vă reamintim că "Viaţa liberă" găzduiește, săptămânal, cele mai interesante opinii şi atitudini despre Galaţi. Cu intenția să realizăm o radiografie a societăţii civile, în care să se regăsească aspiraţiile fiecărui gălăţean care are ceva de spus, vă invităm - dacă doriți să vă implicați şi considerați că puteți ajuta cu idei şi propuneri concrete la schimbarea în bine a oraşului - să trimiteți texte pe adresa de mail a ziarului, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
