O învăţătoare îşi plângea patru elevi dispăruţi timpuriu. Doamna Ana Nemescu a venit la lansare direct de la Bucureşti. L-a evocat acum pe Florin cel din copilărie: îşi amintea când viitorul artist liric, interpretase cu şarm, într-o scenetă şcolară, rolul lui Nică din "Pupăza din tei", sau că baritonul avea, prin clasa a doua, vocea unei fetiţe ("îi spuneam Florinela") şi că punea suflet în orice făcea.
După recentul concert in memoriam Florin Dumitru Petre, iată încă un semn generos că nimeni dintre cei care l-au cunoscut pe iubitul bariton gălăţean, nedrept dispărut anul trecut, la numai 33 de ani, nu îl uită: s-a petrecut în seara de 12 iulie, la Libraria “Donaris”, lansarea cărţii "Aşa l-am cunoscut pe baritonul Florin Dumitru Petre - in memoriam" - 70 de pagini (evocări ale rudelor, artiştilor, prietenilor, fotografii), de Angela Baciu şi Anna Coca.
A fost un prilej, într-o sală plină de oameni (şi din Brăila, şi din Capitală), într-un priveghi luminos, printre cărţi, de a ne aminti de omul altruist, vesel, pus pe farse, profesor excelent, care ştia să-şi încurajeze şi să-şi sprijine elevii, un artist desăvârşit şi bun coleg de scenă.
Cartea, cuprinzând amintirile celor care l-au iubit, a apărut la Editura "Sinteze" şi trebuie remarcat sprijinul material oferit editării volumului de amintiri (va urma şi un al doilea) de Adrian Neagu & SC TV SAT 2002 SRL. Iar managerul Casei de Cultură a Sindicatelor (CCS), Ovidiu Ioan Manole, a venit cu o provocare: deschiderea unei expoziţii de fotografii dedicată celui evocat acum cu atâta tandreţe, de prieteni, de mamă, de învăţătoarea sa, de ziarişti. Muzica interpretată de bariton ar urma să însoţească paşii celor care îi vor privi fotografiile pe unul dintre holurile instituţiei de cultură. Iar o sală, desigur, una pentru muzică, va purta numele tânărului maestru aplaudat pe atâtea scene din lume.
Poeta Angela Baciu a fost amfitrion, chemându-i „în scenă” pe toţi martorii dramei, care s-au străduit să respecte un lucru pe care artistul şi l-ar fi dorit: să nu plângă nimeni. Lucru extrem de greu pentru mulţi dintre cei prezenţi! E „o altfel de carte, o carte-poveste”, a spus Angela Baciu, iar jurnalista şi poeta Angela Ribinciuc a evocat întâlnirea, într-un interviu pe care artistul i l-a acordat, pentru „Viaţa liberă”, în 2013. Mărturisea atunci că şi-ar fi dorit să se facă preot. Tot Angela a citit emoţionanta scrisoare a unei foste eleve, de la Colegiul Naţional de Muzică „George Enescu” din Bucureşti, Alexandra, care a scris tocmai din Rotterdam, unde urmează Conservatorul: artistul a fost „nu numai de o mare valoare culturală, ci şi sentimental-umană! Idealist, credea în vise şi în oameni”, susţinând chiar şi elevi consideraţi de alţi profesori o cauză pierdută: avea răbdare şi recomanda răbdarea. Dădea şi ore în plus elevilor. Mihaela Marcovici, redactor radio cu lungă experienţă muzicală, care a avut şi şansa de a fi o vreme şi parteneră de scenă, la Teatrul Muzical, cu Florin, spunea acum că tânărul era „un zâmbet”. L-au evocat poeta-profesoară universitară Alina Beatrice Cheşcă, „cu un nod în gât”, Constanţa Spânu - mama artistului, poeta-profesoară la Seminarul Teologic Ana Tunaru.
O colegă de liceu cu cel dispărut, Mihaela Bădilă, povestea cum liceanul atrăgea în jurul său pe toată lumea, în mod firesc, şi că organiza la şcoală evenimente artistice deosebite. Poeta Speranţa Miron, care l-a avut de multe ori oaspete, vorbea despre inteligenţa umorului său. Şi despre empatia sa deosebită. Anna Coca, mătuşa baritonului, secretară la CCS, mărturisea: „A fost fratele meu, copilul meu, prietenul meu; dacă lui îi era rău, şi mie îmi era rău”, ba chiar s-au operat de fiecare dată cam în acelaşi timp. ”Era în stare să dea cămaşa lui dacă un copil nu avea cu ce să se îmbrace pentru concert şi mâncarea o împărţea cu toată lumea”, amintind parcă de generozitatea marelui tenor Leonard. Fosta sa profesoară de franceză a amintit că, la spectacolele şcolii, elevul Florin o corecta cu tărie, deşi foarte politicos, pe profesoara-regizor. „Era extraordinar de simpatic, era foarte iubit de colegi”, îi plăceau limbile străine - fusese apreciat de profesorul şi traducătorul Vasile Savin. La final, am ascultat cu toţii şi o înregistrare cu vocea lui Florin şi l-am putut aplauda. Este minunat să nu-i uităm pe preţioşii noştri prieteni, dar şi să-i preţuim cât nu sunt încă plecaţi spre un Dincolo, fie peste mări şi ţări, fie dincolo de lume.
