Cu daci, romani, huni şi sarmaţi, FESTIVALUL ANTICHITĂȚII, a treia oară la Galaţi

Cu daci, romani, huni şi sarmaţi, FESTIVALUL ANTICHITĂȚII, a treia oară la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Cea de-a treia ediţie a Festivalului "Antiquitas Rediviva" Galaţi, de reconstituire istorică, adică spectacole de lupte în veşminte de epocă, prezentare a mânuirii armelor, meşteşugărie şi bucătărie veche, va avea în acest an două zile de desfăşurare: vineri şi sâmbătă, 16-17 septembrie! Nu trebuie ratat festivalul, acum cu surprize în plus, mai ales că anul viitor este posibil ca acesta să nu mai aibă loc sau să se desfăşoare în alt spaţiu decât  culmea fostului castellum roman de la Tirighina - Bărboşi, căci tocmai a fost depus un proiect de finanţare din fonduri europene de punere în valoare a sitului, cu o valoare de cinci milioane de euro, care ar putea fi în desfăşurare anul viitor, după cum am aflat, ieri, de la directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Cătălin Negoiţă, în cadrul unei conferinţe de presă.

Marius Mitrof, sufletul proiectului festivalului antic, consilier la Direcţia de Cultură, a prezentat programul evenimentului.

Vineri, de la ora 18,00, între Trecere bac şi Palatul Navigaţiei, se va desfăşura parada celor patru asociaţii de reconstituire istorică participante, cu patru neamuri reprezentate: dacii, romanii, sarmaţii şi, în acest an, hunii, călare pe cai iuţi, aduşi de Asociaţia "Vulturul", specializată în arheologie şi în studiul popoarelor migratoare.

Sâmbătă dimineaţă, de la 10,30 până la 12,30, pe locul fostului castru roman, festivalul se va deschide cu alocuţiuni, prezentarea partenerilor, colaboratorilor şi asociaţiilor implicate. Evenimentul este organizat de Direcţia  pentru Cultură, împreună cu Primăria Galaţi şi Asociaţia "Tinerii şi Viitorul", care vine cu entuziasmul unor elevi voluntari, din câte ne-a spus reprezentanta ONG-ului, Laurenţia Tiron. La castru, vor urma scenete, prezentarea armamentului de odinioară, a uniformelor, a tehnicilor de luptă. Vor fi simulate atacuri, şi, în premieră, "hunii" îşi vor arăta măiestria, ţintind cu arcurile din galop în ţinte fixe.

Transurb va pune la dispoziţie autobuze, începând cu ora 9,30 până la finalul spectacolului, din sfert în sfert de ceas, de la capătul liniei 102.

Sâmbătă seara, în Grădina Publică, începând cu ora 16,00 şi până la 20,00, „migratorii” îi vor învăţa pe gălăţeni cum se trage cu arcul, „sarmaţii”, cum se mânuie paloşul, iar „dacii” şi „romanii” vor bucătări gustos pentru curioşi, după reţete antice! Tot în Grădină se vor desfăşura şi ateliere de fierărie, pielărie şi ceramică, ca la mama lor!

Citit 14063 ori Ultima modificare Marți, 13 Septembrie 2016 23:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.