Evaluaţi acest articol
(4 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Angela Baciu - 4 zile cu nora, Editura Charmides, Bistriţa, 2015


Aparent, este o carte de… interviu. Realizată de o maestră a genului, Angela Baciu, cunoscuta poetă brăileano-gălăţeană ajungând să fie, pe nedrept, mai apreciată pentru convorbirile sale cu personalităţi ale literaturii (şi nu numai), decât pentru poezia sa. Chiar dacă, aproape surprinzător, găseşti această mărturisire la pagina 17: „În sufletul meu, recunosc acum, mă simt mai apropiată de interviu, de jurnal, de proză, decât de poezie.”

Şi, la final de lectură, mai că poţi spune că este un roman. Un roman cu cel puţin o femeie foarte puternică, foarte talentată: o legendă a literelor noastre, Nora Iuga!

Chiar este dedicată „scriitoarei Nora Iuga cu ocazia împlinirii vârstei de 85 de ani”. O scriitoare despre care am mai scris (cel puţin despre „Fasanenstraße 23. O vară la Berlin”, „Fetiţa cu o mie de riduri” şi „Sexagenara şi tânărul”), aşa cum am mai scris şi despre literatura Angelei Baciu, la un moment dat, despre toate cărţile domniei sale, pentru o prefaţă, prin anii 2005, poate 2006 sau cine mai ştie…

Angela Baciu şi glumeşte un pic cu titlul, într-o oarecare oglindă ontologică, vizând gradele de rubedenie metafizică, băiatul Norei Iuga, distinsul domn Tiberiu Almosnino, ştiind prea bine la ce mă refer!

Ceea ce rezultă este o carte savuroasă, profundă şi cu mult umor de calitate, umorul fiind indispensabil Profunzimii, în care, totuşi, se ating şi problemele temelor „cu adevărat mari, esenţiale”, chiar dacă într-un moto, un citat aparţinând tot Norei Iuga, se spune că „Despre temele cu adevărat mari, esenţiale, nu se poate vorbi.”

Nora Iuga, în prefaţă, scrie cam aşa: „«4 zile cu nora» este o lungă călătorie, plină de meandre în care se derulează întreaga mea viaţă:  începuturile, copilăria, călătoriile cu trenul în Germania, Belgia, Olanda, existenţa sub patru dictaturi, şcolile şi universităţile, modelele şi iubirile mele, cenaclurile, grupările cărora le-am aparţinut, familia, locul unde era întotdeauna cald şi bine, era Nino, Tiberiu, munţii, meciurile Rapidului, era iubirea (…) (n.n.: Este) o carte cinstită, netrucată, o lectură, sper captivantă, un dar făcut mie de Angela şi, vreau să cred, literaturii române.”

„Acţiunea” începe la… Galaţi, pe 14 iunie 2010, şi dacă tot veni vorba de începuturi, la pagina 22 aflăm că „străbunica Chiriachiţa era gălăţeancă şi bunicul brăilean”. Sunt convorbiri care au loc în mai multe locuri, printre care şi Biblioteca V.A.Urechia Galaţi, la acea întâlnire cu cititorii fiind şi subsemnatul martor, intrându-se în detalii, de la primirea călduroasă a managerului instituţiei, eseistul Zanfir Ilie, până la florile delicate primite de poetă de la elevii Şcolii nr.28…

(Sunt) Dialoguri despre Viaţă, Iubire (dar şi despre cum poţi scăpa de iubire, via Goethe: „Am învăţat de la Goethe. Când vrei să scapi de o iubire scrii o poezie. Mie îmi trebuie un roman.”, p.25), desigur despre Literatură (dar şi despre „cvasiliteratură”, p.30, formă de scriere „între poezie, proză, teatru, eseu şi altele”) şi rolul salvator al Scrierii… Se ating chestiuni delicate, precum Miracolele, metafizica, erotismul: „Fireşte, erotismul, dragă Angela, nu dispare nici la… 100 de ani (n.n. Dacă tot am amintit de Goethe, care se îndrăgostise pe la 80 de ani de o puştoaică!, aici Nora Iuga râde), noi avem capacitatea de a e îndrăgosti tot timpul, fiindcă starea poate fi declanşată prin asociere, prin imaginaţie; acest tip de a iubi n-are, cum spuneam, obiect şi finalitate. (…) Putem iubi orice: o floare, un copac, un cal, există multe feluri de iubire. Într-un fel iubeşti scrisul, în alt fel iubeşti bărbatul, în alt fel iubeşti copilul, mama ş.a.m.d.”

Mai multe episoade ne reamintesc de Regina Ştiinţelor, Istoria, şi cum poate ea, Fiinţa Istoriei să influenţeze destinele: anul 1970, Norei Iuga îi apare cartea „Captivitatea cercului” şi după o lună se trezeşte pe o listă neagră, cu peste 20 de scriitori indezirabili pentru regimul comunist… Timp de opt ani nu mai are voie să publice! Mărturisirea care urmează este cutremurătoare: „dacă nu eram însă un om puternic, cred că aş fi murit ca scriitor, sunt sigură. Ce mi-au făcut, era echivalent cu o crimă pentru un poet, poetul din mine putea să moară, să-i interzici să scrie, să publice, a fost îngrozitor, nu înţeleg cum de unii scriitori mari ca Herta Müller şi mulţi de la noi, privesc rezistenţa în cultură drept un moft…”

Comparând artele … noastre cu cele ale Occidentului, după ce stă destul de mult în Germania, observă: „…toată arta Occidentului, mai ales în Berlin – cred că Parisul a pălit în faţa Berlinului – unde întâlneşti acum cei mai mari artişti din toată lumea, se bazează în primul rând pe experiment. (…) Marile teme, marile motive ale artei în general, le-au consumat, aşa cum se ştie, vechii greci, pentru că întrebările esenţiale ale vieţii şi ale omului sunt: Dumnezeu, dragostea, viaţa, boala, moartea. Şi atunci, cum ducem noi arta înainte? Doar îmbrăcând-o în haine noi.” (p.32)

Fără a spune chiar… totul despre această carte, pe care, nu-i aşa, o putem numi şi noi un experiment, ne putem îndepărta atât cât se cuvine, să le privim pe cele două co-autoare pe malul Dunării, pe faleza-splaiul gălăţean(ă) sau brăileană („Dunărea e ca pielea unei femei bătrâne…”, p.46), aşteptând piraţii ori pe Heraclit, un tren ieşind dintr-un tunel (ca să nu se mai spună că politicienii nu sunt şi poeţi!), un alt experiment (strict literar)!

Şi aici pot anunţa şi eu despre surpriza pe care o pregăteşte/ o pregătesc cele două, o nouă carte în care relaţia magică dintre maestră şi discipolă îşi va aduna noi cuvinte… Care se vor încadra (poate) în definiţia poeziei de la p.123 („ e ca vata de zahăr, colorată, ia orice formă, e seducătoare, îţi vine s-o muşti şi e dulce pe limbă… dar când vrei s-o mesteci, simţi că ,de fapt, nu a fost decât o promisiune în care ai crezut…”), aceasta dacă nu va fi o carte de cvasiliteratură, cuvinte care vor dovedi faptul că lecţia a fost învăţată. Se destăinuie Angela Baciu în ultimele pagini: „Am învăţat de la ea să fiu mai sigură când scriu, să nu mai las atât de mult inima la vedere, să nu-mi mai fie frică de cei mari şi să am curaj.” (p.144)

Citit 855 ori Ultima modificare Marți, 22 Noiembrie 2016 16:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.