(către doamna K, str. Basarabiei, nr.4)
Să nu plângi, doamnă K,
să nu plângi cu lacrimi adevărate
când va fi să nu mai fie ce era să fi fost
dimineaţa, la prânz şi pe înserate!
Să nu plângi, doamnă K,
nici o lacrimă de unică folosinţă, nici una,
când va fi să nu mai fie ce era să fi fost
totdeauna!
Fiindcă va să-ţi trebuiască, doamnă K,
să răcoreşti sufletul şi trupul florii de tei
răsărit la capătul meu aşezat
la capătul părinţilor mei!
Să plângi, doamnă K,
să plângi dimineaţa, la prânz şi pe înserate
numai când suferinţele ochilor tăi
vor fi adevărate!
