(prea repede)
Aş fi mers încet, pân-la sfârşit,
unde mi s-a spus că eşti frumoasă,
dar am fost naiv şi m-am grăbit
şi-am trecut de capăt şi de casă.
Nici măcar un pic nu m-am uitat
peste umăr, pe cărarea care
suspina crezând că e păcat
să-mi atârne pietre de picioare.
Alergam cu inima la gât,
către stele gata să răsară,
nu ştiam de trebuie să râd
sau să plâng a mia una oară.
Nici un capăt nu se mai vedea,
numai marea murmurând ciudată…
În adâncul ei m-aşteaptă ea,
blânda mea triremă scufundată!