(un raid prin Paradis cu Vasile Muche, omul care nu are lemne, dar are drujbă)
Depărtarea de tine mă face să cred
că pierd câte o veşnicie în fiecare secundă;
aşa am citit că trebuie să înţeleagă
fiinţa mea măruntă.
Am rărit cam des întâlnirile noastre;
doar prin cărţi şi prin vis mai stăm împreună;
simt depărtarea ca pe o primejdie,
ca pe o noapte fără lună.
Aşa este, prietene, aşa este:
lipsesc deseori şi de la întâlnirea cu mine,
veşniciile trec indiferente, ca proastele
îmbrăcate frumos, para/fine!
Trebuie să tai lemne, prietene,
fiindcă se anunţă o iarnă devastatoare;
poate vii şi tu să râdem de frig şi să strigăm:
trăiască drujba între popoare!