Poezii foarte tinere

Poezii foarte tinere
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Poeta de 12 ani Petra Ana Mirică-Bobiţ a primit, pe 23 martie, pentru al treilea an consecutiv, legitimaţia de membru asociat la Academia di Belle Arti, de la Salerno, Italia. În aceeaşi seară, ea primea şi o altă bucurie: vestea că a fost distinsă cu Menţiunea de Onoare la Concursul internaţional de creaţie literară „Giovani e poesia” (Tinerii şi poezia), la Triuggio, Milano.

Acum doi ani, micuţa Petra câştiga Premiul special „Valorizza il territorio”, la cea de-a 24-a ediţie a Premiilor internaţionale Centro Giovani Poesia de la Triuggio şi a fost inclusă în antologia festivalului. Ea a primit şi Menţiunea specială la Concursul internaţional „Castello di Duino” de la Trieste, Italia, în 2014, unde iar şi-a reprezentat ţara şi oraşul. A fost, de asemenea, laureată a Festivalului internaţional "Renata Verejanu" de la Chişinău.

Elevă în clasa a V-a a Şcolii Gimnaziale Nr. 28, Petra avea deja de la zece ani un CV literar:  trei volume de versuri, premii naţionale şi internaţionale pentru poezia vârstei ei. Debutase la nouă ani, cu „Poezii de suflet /Poems from a childs´s heart” - în română, engleză şi italiană, urmată de „O lume de poezie/ A world of poems”, în română şi engleză, editate ambele la Editura "Pax Aura Mundi" Galaţi.

Silitoare, poeta a activat în Clubului de teatru „Micii mari actori” al şcolii, dar şi în  formaţia de chitarişti de acolo, sigur, şi în cenaclul “Lumina”. Dacă la şcoală învaţă cu plăcere engleza, franceza şi germana, s-a apucat singură şi de japoneză! Sayonara, Petra, literatura te aşteaptă!

Citit 1803 ori Ultima modificare Miercuri, 29 Martie 2017 19:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.