Trei cărţi în căutarea cititorilor, la Salonul literar "Axis libri"

Trei cărţi în căutarea cititorilor, la Salonul literar "Axis libri"
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Faptul că "Galaţiul cultural" nu este o expresie goală de conţinut s-a văzut joi seară, la Biblioteca „V. A. Urechia”, cu ocazia celei mai recente ediţii a Salonului literar „Axis libri”. Evenimentul a prilejuit lansarea a trei lucrări: „Misterele Galaților: Povestiri aproape adevărate”, autor Violeta Ionescu, „Țara de sub Picior”, autor Victor Cilincă, și „Antihistorii de Galați”, autor Tudose Tatu.

Titlul volumului scriitoarei şi jurnalistei Violeta Ionescu parafrazează titlul romanului clasic al lui Eugene Sue, "Misterele Parisului". Fiecare dintre cele 16 povestiri din "Misterele Galaţilor" recompun, asemenea pieselor dintr-un puzzle, atmosfera captivantă a Galaţiului din perioada interbelică. Originalitatea demersului narativ al autoarei constă în faptul că povestirile sale "aproape adevărate" au ca punct de pornire întâmplări relatate în presa vremii. O carte de neratat pentru toţi cei care vor să "viziteze" Galaţiul dinaintea celui actual.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România şi autor a 28 de cărţi, jurnalistul Victor Cilincă readuce în atenţia publicului "Ţara de sub Picior - Cartea verde a verzuşilor", un "Ecobasm pentru mai mici şi mai mari". Ajunsă la ediţia a II-a, cartea continuă tradiţia basmului cult. Dincolo de faptul că se adresează în special juniorilor, printr-o scriitură "magică", ce are toate ingredientele pentru a-i "vrăji" pe micii cititori, volumul conţine şi o serie de adevăruri cât se poate de actuale legate de problematica mediului. În cadrul lansării, s-a remarcat Andreea Ene, elevă a Şcolii "Iulia Haşdeu", prin recenzia originală făcută cărţii lui Victor Cilincă. Şi Bogdan Cătălin Mereuţă, student al Facultăţii de Medicină din Iaşi, a trimis o prezentare cuprinzătoare a "Ţării de sub Picior".

Ce nu a fost spus despre Galaţi

A treia, dar nu şi cea din urmă vedetă a serii a fost volumul "Antihistorii de Galaţi", semnat de Tudose Tatu, "lucrare impresionantă prin documentare şi prin extensia epică", aşa cum a apreciat Theodor Parapiru, moderatorul salonului. Pentru a duce la finalizare proiectul acestei cărţi, Tudose Tatu a depus o imensă muncă de cercetare arhivistică. Volumul este o incursiune inedită în istoria Galaţiului, cu numeroase amănunte prezentate în premieră, dar şi cu aspecte deja cunoscute, dar plasate de autor într-o optică nouă. Limbajul folosit nu duce lipsă de cuvinte "de epocă", fapt ce contribuie la savoarea textului.

Citit 1804 ori Ultima modificare Vineri, 31 Martie 2017 18:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.