Sub cortul de izolare era foarte cald şi băiatul avea faţa brobonită de sudoare. Ted stătea de partea cealaltă a peretelui transparent şi căuta să-şi ascundă îngrijorarea.
“Tăticule, da´ toţi-toţi oameni-s bolnavi?”, întrebă copilul şi difuzorul îi dădu vocii sale inflexiuni stranii. “Desigur”, spuse Ted. Îi era milă. “Stai liniştit, puiule, acum trebuie să pice doctorul, să verifice... ”
“Tati, bolile n-au fost învinse niciodată?” - reveni puştiul la o întrebare pe care o punea mereu şi la care primea mereu acelaşi răspuns. “Niciodată, Candy. Niciodată. Ţi-am mai spus: cândva, oamenii, în mod greşit, credeau asta. De fapt, se producea o mutaţie coontinuă: Răul se schimba, altundeva apărea imediat un alt flagel, mult mai puternic, mult mai extins decât cel “învins” de aşa-zisa ştiinţă... Bolile nu pot fi învinse, e nevoie doar să le purtăm cu bărbăţie... ” “Am citit într-o carte din secolul XX că pe-atunci unele boli treceau.” “Chiar aşa se credea încă în secolul ăla întunecat. Acum situaţia este, oricum, alta: sunt alte boli.” Tatăl improviză, ca să fie înţeles: “Când te înţeapă-un ţânţar, doare?” “M-a înţepat o albină şi m-a durut.” “Perfect!, se bucură bărbatul. Dacă te înţeapă o albinuţă, te doare foarte rău. Dar dacă te-ar înţepa o mie?” “M-ar durea tare-tare-tare!” “Mai rău: dacă eşti înţepat de-o mie, ai muri! Însă, dacă avem o mie de albine care înţeapă o mie de oameni, e perfect, nu? Doare puţin şi trece. Aşa se face că acum oamenii primesc fiecare câte-o “albină”, sau chiar câteva. Şi sunt foarte mândri de ceea ce fac! Aşa, noi controlăm bolile... ”
Ted îl privi plin de speranţă pe Candy. Dimineaţă îi administrase puţin praf de cretă, procurat prin contrabandă. Astfel poţi provoca, ilegal, ridicarea temperaturii. Durerea din gât de săptămâna trecută o obţinuseră cu o fisă de 25 de eurokopeici, din alea zimţate: o legaseră cu o aţă şi… Copilul trebuia salvat, chiar cu preţul onoarei unei familii cunoscute pentru civismul ei!
“Candy, ţii minte ce ţi-am spus, despre albinuţe?”, îi aminti tatăl, plin de o speranţă absurdă că puştiul ar putea, el singur, să facă ceva şi să se îmbolnăvească, ca toţi copiii normali! “Încearcă să primeşti şi tu câteva albinuţe, da?” Copilul scânci.
Holoecranul tocmai afişa obişnuitul anunţ de dinaintea filmului: “AVERTISMENT! Filmul poate să conţină scene vesele, cu blândeţe medie sau accidental majoră, şi senzaţii induse de lipsă de dureri.”
