Săpămâna aceasta se încheie stagiunea şi la Teatrul de Păpuşi "Gulliver". Duminică dimineaţă, începând cu ora 10,30, toţi prichindeii sunt invitaţi să urmărească o piesă tradiţională, dar şi cu proiecţii moderne 3D, "Vasilache, Mărioara şi invitaţii".
Vasilache şi Mărioara erau, odinioară, animaţi de trupele ce rătăceau prin ţară cu căruţa, fie în timpul vacanţelor de vară, fie pe la târguri şi bâlciuri. Vasilache este un personaj savuros, deoarece o face pe neştiutorul, ca să prostească pe oricine, se află într-o ceartă permanentă cu nevasta, nesocoteşte orice observaţie i se face şi trezeşte simpatia publicului prin inteligenţa şi priceperea lui.
Păpuşarii gălăţeni care vor intra în pielea personajelor sunt Gina Geru, Adina Ariton, Elena Marin, Marian Sterian, Vlad Ajder şi Eduard Şişu, regia purtând semnătura lui Daniel Stanciu.
Biletele se pot cumpăra înainte de începerea spectacolului, preţul acestora fiind de 10 lei pentru copii şi 12 lei pentru adulţi.