(despre termodinamică şi despre o domnişoară rezistentă la frig)
Scriu poezii de mână, dar scriu şi de tipar,
le duc la corectură, la domnişoara Iar,
iar ea – o cititoare-n păcate şi-n porunci –
mă doare: ai prea multe în text picioare lungi!
Mă uit la text, la mine, mă dau încet la ea:
ooo, scurtă domnişoară, în poezia mea
nu căuta picioare, nici ritmuri de asalt,
pune accent pe sensul cuvintelor, mai cald!
Îmi dă o corectură…şi jur că nu mai fac
asemenea greşeală de creator buimac,
sunt prins de admirare, mă sui corect pe cal,
dau pinteni, spun adio…şi plec gramatical!
Târziu, la o răscruce de drumuri şi de gând,
mă dau pătrat de-a dura – un fel de cerc plângând –
scriu poezii de toate, dar scriu şi de nimic…
iar vine domnişoara Iar…de la cald la frig!
