(numai)
Am început să mă zgârii pe ochi de ciudă/ că nu este şi a mea; chiar o pândeam/ toată noaptea cum se destrăbălează/ numai cu Ioanid prin lanuri de cucută,/
numai cu Nichita prin mansarde; numai Khayyam/ o trimisese demult să vină şi la mine acasă.
În aşteptare, îi pregăteam lepidoptere/ şi mătăciune, măturam în fiecare zi/ până la orizont, puneam cărăbuşi pe sfoară/ şi ziceam: ad-o, Doamne, că am o lună de miere/ neîncepută, am un ochi amar şi un ochi gri,/ să nu mă recunoască; stau numai şi numai afară!
Plesnea mura-n mine de dor; mama făcea turte/ pentru ea; turte din grâu cricuit şi trilurit/ până la cerul Ioanid, cerul Nichita, cerul Mihai;/ tata umbla majetos cu hainele de mire prin curte,/ murmura doine şi gândea cu ochii spre răsărit:/ poate vine, să vadă lumea ultima nuntă pe cai!
Şi venea ploaia; şi venea zăpada; şi veneau/ şi plecau păsările; şi a plecat mama la vale;/ şi eu stau numai afară; cremenesc pe cărare,/ prin cucută, prin mansarde, suflu cu Ag şi Au/ într-o carte în care văd şi aud lacrimi catedrale,/ văd şi aud ce zgomot face cântecul când moare!