Gong pentru final de festival | ”Sănătatea comediei înseamnă sănătatea naţiunii”

Gong pentru final de festival | ”Sănătatea comediei înseamnă sănătatea naţiunii”
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Cea de-a 29-a ediţie a Festivalului Naţional de Comedie, organizat de Teatrul Dramatic "Fani Tardini", s-a încheiat duminică, 15 octombrie, cu festivitatea de decernare a premiilor. Pe scenă s-au aflat directorul instituţiei organizatoare, Florin Toma, alături de doi dintre membrii juriului, actorul şi profesorul de teatru Paul Chiribuţă şi criticul de artă Alina Epingeac.

"Mulţumesc Primăriei, Consiliului local şi UNITER pentru finanţarea acestui festival şi publicului care a fost alături de noi şi a venit, în fiecare seară, în număr mare la spectacole", a ţinut să precizeze directorul  Dramaticului.

Preşedintele juriului, Paul  Chiribuţă, şi-a amintit că a participat în calitate de actor debutant la prima ediţie a festivalului cu o frumoasă tradiţie, chiar la prima sa ediţie, în anul 1976. Juriul  a observat cu bucurie afluenţa constantă a publicului gălăţean în seara de teatru. "Reacţiile venite din sală ne-au arătat calitatea sensibilă a înţelegerii fenomenului teatral. Cu toate că în ultimii ani comedia se confundă cu distracţia, spectacolele de vârf ale acestui festival  au demonstrat că aceasta rămâne un gen valoros, cu puternice valenţe educative, care pune cu inteligenţă în valoare umorul sănătos al naţiei noastre. Societatea actuală, supusă stresului, are nevoie de comedie de bună calitate, pentru că râsul are virtuţi terapeutice recunoscute încă din antichitate. Prin urmare, sănătatea comediei înseamnă, de fapt, sănătatea unei naţiuni", a punctat actorul  şi profesorul bucureştean.

"Timp de o săptămână, la Galaţi, am fost colegi de public (eu mă consider spectator profesionist) şi m-am bucurat să vă văd la atât de multe spectacole şi m-a bucurat enorm să văd că reacţia dumneavoastră nu este doar justă şi foarte generoasă, ci şi foarte asumată, foarte sinceră şi ar putea fi un pic mai curajoasă. Aşadar, aveţi curajul să amendaţi atunci când este de amendat şi să aplaudaţi atunci când este de aplaudat", a spus cel  mai  tânăr  membru al  juriului, criticul  de teatru Alina Epingeac.

În mod fericit, câţiva dintre laureaţii ediţiei de anul acesta au reuşit să ajungă la festivitate pentru a-şi primi premiile. Printre ei s-au numărat Adrian Titieni, cel care a luat Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar din "Şi negru şi alb şi gri", prezentat de Teatrul "Metropolis", dar şi realizatorul acestui spectacol, atât de popularul scenarist de televiziune Mimi Brănescu.

Adrian Titieni ne-a mărturisit glumind că este "onorat, dar şi îngrijorat": "În urmă cu 27 de ani, tot la Galaţi, am primit acelaşi premiu, pe vremea când eram student. Nu sunt îngrijorat pentru secundariat. Sunt îngrijorat că se încheie un ciclu. Mă gândesc că sunt posibile două lucruri. Fie că mi-am început cariera la Galaţi cu un premiu şi o închei tot aici cu acelaşi premiu. Dar mai există posibilitatea să fie doar jumătatea de drum. Cu alte cuvinte, peste 27 de ani, vă rog să  mă aşteptaţi să vin să iau alt premiu", a încheiat actorul, printre hohotele de râs şi aplauzele spectatorilor. Acesta a mai precizat că a avut la Galaţi un public "cum n-a avut nicăieri", care a receptat "toate nuanţele, toate subtilităţile pe care dramaturgul şi regizorul le-au pus în evidenţă şi a fost un sentiment absolut extraordinar".

Mimi Brănescu, deja vedetă pentru public, a fost întâmpinat pe scenă cu aplauze îndelungi, pentru a primi premiul pentru cel mai  bun spectacol. "Mulţumesc publicului, pentru că  am înţeles că reacţia sălii a fost unul dintre motivele pentru care mi s-a acordat acest premiu, mulţumesc echipei, mulţumesc juriului".

Andreea Ciocârlan, regizoarea spectacolului prezentat de studenţii UNATC, care a primit premiul special al juriului, a spus: "Sunt foarte onorată că am fost selectată la acest festival alături de nume atât de mari şi sper să revin şi eu, la fel ca domnul Titieni, peste 27 de ani, din nou aici". Noi sperăm chiar mai devreme.

Festivitatea s-a încheiat cu un spectacol prezentat de Teatrul Mic din Bucureşti, "Rendez-vous pe lună", de Alexandr Galin.

Citit 1191 ori Ultima modificare Luni, 16 Octombrie 2017 21:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.