Trei autoare, trei genuri, la Salonul ”Axis Libri”

Trei autoare, trei genuri, la Salonul ”Axis Libri”
Violeta Mîndru, Corin Ghermsan, T. Parapiru, Livia Ciupercă şi Zanfie Ilie - la lansare
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Trei doamne şi toate trei autoare au venit cu monografie, poezie şi roman la Salonul Literar "Axis Libri" din 12 octombrie. Ieşeancă născută la Bereşti-Meria, criticul literar, scriitoarea şi publicista Livia Ciupercă, o meticuloasă cercetătoare a trecutului cultural covurluian, şi-a lansat  volumele "Teodor Al. Munteanu. Restitutio" şi "Smulţi de Covurlui". Poeta ieşeană Corina Matei Gherman a lansat volumul de versuri "La margine de meditaţie", iar tecuceanca Violeta Daniela Mîndru, romanul de debut "Secretele magnoliei".

Pentru Teodor Al. Munteanu, ultimul redactor-şef al revistei "Convorbiri literare", în fază bucureşteană (1939-1944), Livia Ciupercă a căutat poezii publicate în reviste şi ziare, descoperindu-le în arhivele din Galaţi, Iaşi şi Bucureşti. Teodor Munteanu, născut în Smulţi, sat despre care tratează cel de-al doilea volum lansat, a fost indezirabil pentru regimul comunist, în special pentru poezia "Doina", o elegie la Basarabia pierdută, unde "vulturii pâlpâie"…

Prezente la lansarea romanului Violetei Mîndru au fost scriitoarea Violeta Ionescu, editoarea cărţii, şi bibliotecara din Ghidigeni, Mihaela Gudană, autoarea unei frumoase monografii a respectivei comune. "Secretele magnoliei” este o carte despre suferinţă, o experienţă a autoarei care a lucrat o vreme departe de ţară, în sistemul sanitar Italian, a observat părintele Eugen Drăgoi, cunoscut editor, care s-a declarat captivat la lectura dintr-o suflare a romanului. Este "un debut de talent", care obligă şi la alţi "paşi" în continuare, a concluzionat scriitorul Teodor Parapiru, moderatorul Salonului.

Despre poeta Corina Gherman, acelaşi analist observa că are deja o adevărată operă publicată, volumul prezent aducând însă mai puţin liric. Poeta e membră a Uniunilor Scriitorilor din România şi din Republica Moldova, premiată, cetăţean de onoare al comunei natale.

Citit 960 ori Ultima modificare Miercuri, 18 Octombrie 2017 19:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.