Florin Răvdan

Florin Răvdan

Engleza lăutărească din meniurile românești

Vineri, 12 Aprilie 2019 11:00 | Publicat în Campanii VLG
Există două motive pentru care am ales tema de astăzi. Primul ţine de convingerea greşită a unor patroni de localuri că, dacă ştiu câteva cuvinte în engleză, ştiu engleză. Al doilea motiv se leagă de intrarea în aceste localuri a unor turişti care chiar ştiu engleză şi care, la citirea meniului, ar putea să se simtă puşi în pericol sau insultaţi. Iată o primă situaţie. În meniul unui restaurant din centrul unui oraş cu mare potenţial turistic se găsesc două prep ...

Doctor Strange 2 ar putea veni în cinematografe anul viitor

Duminică, 14 Aprilie 2019 10:00 | Publicat în MAGAZIN
Potrivit Deadline.com, este de aşteptat ca lansarea lui Doctor Strange 2 să fie programată de Disney pentru 2020, alături de cea a lui Black Widow. Site-ul menţionează totuşi că, în ciuda noutăţilor anunţate de companie în cadrul evenimentului CinemaCon, încheiat ieri în Las Vegas, nu a fost specificată nicio dată de lansare a viitoarelor producţii Marvel, însă o mulţime de informaţii neoficiale indică anul viitor pentru lansarea celor două titluri. Confirmarea va veni, c ...

Shazam, sau când superputerea adevărată este familia

Sâmbătă, 13 Aprilie 2019 12:00 | Publicat în MAGAZIN
Lejer, lipsit de pretenţii şi destinat tuturor categoriilor de public, Shazam! nu are greutatea megaproducţiilor cu supereroi cu care ne-au obişnuit studiourile Warner, dar asta mai mult ajută decât strică premierei de vineri. Puţine sunt filmele de gen care să fie mai prietenoase cu întreaga familie, iar combinaţia fericită de umor şi emoţie nu poate decât recomanda această nouă producţie atipică. Iată mai jos de ce ai include Shazam! în planurile tale de distracţie din we ...

Spectacol interzis minorilor la Românii au Talent

Luni, 08 Aprilie 2019 00:00 | Publicat în TV MANIA
*”Dacă apeşi butonul roşu, te bat de te c**i pe tine”, i-a spus Florin Călinescu lui Mihai Petre când o duduie a început să îşi dea jos hainele pe scena de la Românii au Talent. Lasciv, că altfel chiar se numea moment artistic şi nu striptease ridicat la rang de… prime time! *De altfel, văd că cei mai mulţi chiar cred că asta înseamna o emisiune de talent. Ca şi cum să îţi dai hainele jos pe muzică necesită ani de muncă şi pregătire. “Fac asta de la 18 ani, doar ...

Nuntă la fermă, în toiul iernii

Sâmbătă, 06 Aprilie 2019 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Brigitte Sfăt nu a stat prea mult singură după Ilie Năstase. Dacă Nasty se pregăteşte de nuntă pe plajă, la vară, cu încă o aleasă a inimii sale, Brigitte a devenit doamna Pastramă la Ferma. Pe ProTv. Numai că domnul Pastramă nu pare a fi cel mai cuminte soţ, din moment ce le pupa de zor pe fetele alea. Adică, celelalte fete! “S-ar putea să prindem şi divorţul, nu doar nunta pe aici”, a exclamat Otilia Bilionera. Şi Brigitte a recunoscut: “Sunt foarte geloasă, nu m ...

De unde a plecat expresia “până în pânzele albe”

Vineri, 05 Aprilie 2019 11:00 | Publicat în Campanii VLG
Să stabilim, din capul locului, care este înţelesul acestei expresii în zilele noastre. Pentru asta trebuie să precizăm că locuţiunea adverbială „până în pânzele albe” înseamnă „fără încetare”, „până la capăt”, „până la ultima limită” sau chiar „necruţător”. „A merge până în pânzele albe” înseamnă, în prezent, „a face toate eforturile posibile pentru a-ţi atinge un scop”, dar şi „a te încăpăţâna să faci un lucru, chiar dacă ...

Bun venit înapoi în Evul Mediu

Vineri, 05 Aprilie 2019 00:00 | Publicat în TV MANIA
*Ce, credeaţi voi că lumea a ieşit cu totul din Evul Mediu? Greşit! Brunei a reintrodus pedeapsa cu moartea prin lapidare, pentru homosexualitate. Noile legi au fost anunţate încă din 2014, dar abia acum au fost introduse, iar bărbaţii care nu se potrivesc orientării sexuale impuse de guvern au început să se plângă de nerespectarea drepturilor omului. „Îți dai seama că vecinii tăi, familia ta sau chiar acea bătrână drăguță care vinde creveți lângă drum nu te vede ca ...

Asia Express, emisiune despre întoarcerea la origini

Joi, 04 Aprilie 2019 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Nu am auzit, recunosc, până acum, de Ana Morodan. Noroc de Asia Express,că mi-a deschis ochii. Dar femeia e amuzantă, îi acord asta. Spre exemplu, într-unul din episoade, a fost nevoită, sau ar fi trebuit să fie, să scoată un bilet de sub coada unei cobre regale în India. Numai că femeia are fobie de şerpi (ca orice om cu scaun la cap) şi, după ce şi-a amintit de toţi sfinţii din calendar, aceasta a anunţat şi unde vrea să se ducă. “Nu că vreau acasă, vreau înapoi î ...

Frica de Dumnezeu nu cunoaşte frica de aur

Miercuri, 03 Aprilie 2019 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Îl ştiţi toţi, dă declaraţii după meciuri, după slujbe bisericeşti, după ce construieşte case, spitale, etc. E George Becali, fost războinic al luminii, fost latifundiar din Pipera şi, mai ales, fost puşcăriaş! Care acum umblă cu sceptrul de aur după el în timp ce proclamă egalitatea de şanse în faţa lui Dumnezeu. * Oricum, mai bine că a lăsat sceptrul de aur în maşină, că la ce colecţie de fotbalişti era pe gazon la FCSB vs Universitatea Craiova, bastonul ar fi ...

Ziua mamelor cu întârziere la iUmor

Marți, 02 Aprilie 2019 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Emisiunea iUmor, de sâmbătă, a adus pe micile ecrane mamele juraţilor, dar şi o colecţie de vedete. Cam cu întârziere, dacă ne gândim că ziua mamelor a fost pe 8 martie, iar sâmbătă a fost 30 martie. Dar, măcar s-a lăsat cu glume. Mama Deliei a fost mai cuminţică, dar mama lui Bendeac… legendă vie. “Te iubesc ca şi cum ai fi copilul meu”, şi-a început aceasta pledoaria de mici răutăţi. Noroc că a crescut un băiat care are simţul umorului, că altfel se lăsa c ...
Pagina 10 din 220