!când am ajuns, eu nu veneam de undeva... mai altfel spus, cred că veneam de nicăieri şi întrebam: eu sunt ceva? sunt alt ceva? şi (te)-auzeam frumos: eşti omul fără ieri! !eu cred acuma că atunci nici nu veneam... eram aici (din totdeauna) un ascuns, să fiu hrănire la candori, s-arunc pe geam cu tot ce ştiu şi ce nu ştiu din (ne)pătruns! !s-arunc de-afară în lăuntru... să arunc şi din lăuntru în afară... şi să-mi spui că vrei şi tu, că poţi şi tu (mult şi-ndelu ...

Sărut mâinile mamei şi mă aşez pe covorul de frunze, faţă-n faţă cu ea! Când să încep a mânca din strachina cu chişleag, dinspre inima codrului apare Muma Pădurii, bucuroasă, sănătoasă şi însoţită de fiul ei, Silvan! În spatele lor, un lup! Şi zeci şi sute de păsări! Şi căprioare! Şi iepuri! Şi altele! Şi-l ascultăm pe lup: „uită că-s flămândul vânătoarei tale!/ de atâta foame, ştii că nu mai pot!/ nu am nici o frică, am să-ţi ies în cale,/ glont ...

Sigur că da! Sigur că da! Vorba lui Grigore Vieru: „Cum să nu mai vină mama? Cum să cadă frunza?”... Da, iat-o, e aici! Sunt cu ea, acolo! La prăşit păpuşoi şi fasole! Şi mă întreabă dacă mi-am făcut lecţiile pentru la şcoală, dacă am scris citeţ, dacă nu am bârcâit caietele pentru teme la citire şi aritmetică... şi dacă am învăţat bine „Republică, măreaţă vatră!”, adică Imnul Ţării! Bineînţeles, nu am cum să mă joc de-a Imnul! Că aşa începe ...

!mă duc la tine. unde eşti? nu te găsesc. totu-i deschis. totu-i curat şi românesc. păsări pe sârmă. flori la geam. stele pe sus. greieri pe jos. tot peste tot. nimic în plus! !frumos april. te strig la deal, dar nu auzi şi nici nu vezi. mă uit puţin. am ochii uzi. stau în ogradă. merg încet, şontâc şi rar. intru-n grădină şi mă fac cireş amar! !şi dau în mugur. dau în frunză. înfloresc. poate-nţelegi şi te întorci la pământesc. începe mai. şi trece mai. mai ...

Da, aşa-mi şopteşte Muma Pădurii: „Vezi că mai la deal... te aşteaptă mama ta!”. Da, îmi vine să cred, însă sunt destul de spăimântat! Nu de frică, ci de faptul că nimeni nu poate (n-o să poată) considera veridică această perspectivă! Toţi vor râde şi vor zice că-s elucubraţiile unei minţi şi unui suflet pentru care Mama-i singura Lege din Univers! S-or strânge-n baruri şi la colţuri, or bea până vor zvârli cu şapca după câini... şi-or lua-n vârful băş ...

!am găsit-o într-o călimară... aştepta nescrisă... aştepta... (dinspre nordul visului)... să vină cineva sau altă/cineva! !şi să-i scoată sufletul afară, cât mai ţine (încă!) vremea ei, cât se mai aude orologiul prin parfumuri galbene din tei! !prin parfumuri albe din salcâmii daţi în lacrămi de atâta dor pentru cine rabdă (cu tandreţe) în adâncul călimărilor! !prin suave fire de lavandă, dumitriţe, crini tulburători... şi prin câte-n raiuri şi în iaduri v ...

!dacă vreau să pricep mă îndrept înspre nord şi mă fac de acord cu atacul de cord dacă vreau să nu ştiu mă îndrept înspre sud şi mă fac fără rost şi mă fac surdomut! !ai să vrei să-mi trimiţi mici scrisori de întors tu chiar crezi că eu sunt vrăjitorul din o(r)z ai să strigi ne-ncetat că nu poţi să rămâi nici măcar dacă stai pe fotoliul dintâi! !am să vreau să mă-ntorc dar nu ştiu dacă pot te anunţ de pe-acum că sunt singur şi tot mai vrăjesc doar aş ...

Da, e vocea mamei! Însemnează că trebuie să fie (şi ea) pe aici, pe undeva! Şi chiar încep să cred din ce în ce mai mult că n-a murit! Şi o aud cu douăsprezece versuri tulburătoare ale lui Grigore Vieru: „- Pui golaşi cum staţi în cuiburi/ Fără plăpumioare?/ - Ne-nvelim cu ale mamei/ Calde aripioare!// - Dar când mama nu-i acasă/ şi Ploiţa cerne?/ - Ne-nvelim atunci cu frunza/ Ramurii materne!// - Dacă n-o să vină mama/ Şi-o să cadă frunza?/ - Cum să nu mai vină ...

!cum atunci pe mâinile bătrâne se aşează ultimul sărut până când nu ştiu mi-aduc aminte până la-nceputuri m-a durut! !până la-nceputuri când spre seară se-ntorcea din vale şi din deal şi mereu era cea mai frumoasă pe drumeag sfinţit extemporal! !şi stătea o clipă lângă poartă căutând cu ochii primprejur doamne cât de naltă osteneală în adâncul sufletului pur! !doamne câtă grijă şi răbdare pentru casa noastră de atunci cu petunii şi cu cer la uşă şi c ...

Da, mă cheamă pădurea! Oare ce vrea să-mi spună? Cred că s-a săturat de atâta şi atâta tăcere! Sunt convins că vrea să-mi mărturisească cine a nenorocit-o! Şi cine a furat-o mai ceva ca-n codru! Cum va să-mi spună, oare? Că doar nu-i om, n-are gură, n-are proprietăţile pădurarului Hurduc, să zicem! Dar dacă are, însă eu n-am „putere” să înţeleg?... Deja o aud, aşa, ca o murmurare dintr-un departe, tocmai dinspre Tâmpa, tarlaua de dincolo de pădure! Aud: „Î ...