Uitându-mă de dincoace, în partea cealaltă a peretelui e dincolo! Uitându-mă din partea cealaltă a peretelui, aici e dincolo şi acolo-i dincoace! Şi nu se poate să nu mă întreb: oare cine a durat acest perete invizibil, care desparte (de când lumea) două elemente/fenomene identice? Şi, dacă le desparte, oare de ce le desparte? Ce vină am eu, cel de dincoace, că tot eu, cel de dincolo, trebuie să mă întreb ce vină am eu, cel de dincolo, dacă trebuie să stau despărţit de cel de dincoace, adică de mine însumi, când părţile sunt egale, deşi nu par, la prima vedere? Însă, la o privire mai atentă, dacă spaţiul este egal cu timpul... (şi nu are cum să fie altfel!)... oare ce rost are acest perete? Şi, dacă-i invizibil, de ce nu se vede prin el? Nu se vede prin perete, dar se poate pricepe cu mare uşurinţă (şi spaimă) că nu există nici Dincoace şi nici Dincolo! Nu? Sigur că da!... Oricum, cine a creat această Iluzie Perfectă, a ştiut cu ce se „mănâncă” Ne/Cunoscutul! Cine a creat sfinţii şi i-a desenat/scris pe amândouă părţile ale acestui Perete, a ştiut ce face, ce este, cum este şi ce se spune despre Unu! UNU - invincibilul, infailibilul, impecabilul, imparabilul, inalienabilul, indivizibilul, imbatabilul, in/dezirabilul, impresionabilul... dictatorul şi persuasivul şi candidul UNU! Şi eu, şi tu, şi el, şi ea... ce putem face şi ce putem zice? Ne hrănim continuu cu Visul (Iluzia Perfectă) şi declarăm cu mâna pe suflet şi cu sufletul pe dinafară!
„vine la mine sfântul din perete,/ şontâc-şontâc... de când l-aştept să vină,/ e mai flămând, mai scund... (aşa îmi pare).../... şi cina-mi pare tristă şi puţină!// puţină, tristă şi aproape seacă.../ (a fost o cină foarte căutată/ de trădători, de lacomi şi de cine/ poftea plâns, bârfă, sânge, ură, sfadă!)// îi zic să se aşeze lângă mine,/ să moaie-n blidul meu firimitura/ care-a venit, la începutul lumii,/ din baierele cerului, de-a dura!// cu ochii plini de pace şi iubire,/ adie fruntea mea măruntă, goală.../ şi blidul meu începe să împle.../ miroase a catedră şi a şcoală,/ miroase-a duh şi a învăţătură,/ a scâncete şi-a (s)cântece-n cuibare,/ a grâu, a deal, a dor, a mătăciune.../ a tot ce vrea să aibă fiecare!...// cobor din vis... dar sfântul nu se vede.../ (nici iuda).../ şi ce masă-mbelşugată...!.../ (şontâc-şontâc, îl strig să mai rămână,/ să nu se mai înalţe niciodată!)”//... [Publicitate: „Când visează, omul nu se îndoieşte niciodată!” - (Octavian Paler)]
