Sigur că da! minune! nu jucărie!...Auzi, domnule...un sărac mare tare nu încape în groapă! păi, cum să nu încapă, domnule? faci o groapă mai mare, şi gata! nu? O întreb pe tanti Suveică, să mă limpezească...şi ea-mi zice calm, pur şi simplu, aşa, să audă şi nea Mutelcă, să audă şi nea Cherpedin: „Păi, domnilor moşnegi, săracul din povestirea mea nu era mare ca dimensiuni, ci era mare din alt punct de vedere, pricepeţi? Era sărac cu duhul, cum glăsuieşte Învă ...

Sigur că da! – zic şi eu. Uşa se deschide...şi-o văd pe Maria Suveică, sora lui moş Mutelcă. Ştiu că ea face asemenea minune din cireşe amare. Ne salută, scoate un petec de hârtie şi începe să citească...o minune simplă. „A fost odată un sărac mare. Mare tare. Nici un sărac (dintre toţi săracii lumii) nu mai era ca el. Desigur, se înţelege bine, lumea acestui sărac era foarte mică. Mică tare. Nici o lume (dintre toate lumile lumii) nu mai era ca ea. Această lume ...

Pe rochia cu străzi în perspectivă am scris că merg la ţărmul unde stai şi mă aştepţi – corabie-ncărcată cu mirodenii, ca un fel de rai   aşa de căutat...(o viaţă toată)... râvnit, chemat şi plâns până-ntr-atât, că va să-mi fii mireasă marinară, departe-n veci de rău şi de urât!   Nu ai uitat...cred că ţi-aduci aminte cât am citit-o când te îmbrăcai... şi când era în cufărul cu zestre...!... O ştiu pe dinafară, doamnă...hai,   calcă-ţi pe suflet, ...

După astfel de text şi lectură, eu nu mai am grai. Cu batistele, bătrânii mei discipoli şi prieteni îşi iau plânsul din rostogolire. Eu nu. Fiindcă eu nu plâng. Eu nu am plâns niciodată. Doar metaforic. Ion Mutelcă îşi pune în cufăr caietul scris cu creion chimic. Vasile Cherpedin scotoceşte calm în buzunarul de la piept, scoate un caiet mic şi începe să citească serios! „Sunt într-un automobil, pe şoseaua Galaţi-Bârlad, cea mai proastă şi rea şi necăjită şi ...

N-am mai fost la voi, am fost la alţii, şi au fost şi ei la fel ca voi...!... voi şi alţii îmi strigaţi din urmă: nu ai nici o şansă, fără noi!...   Ce te-ai face (tu) fără regrete?... ce te-ai face (tu) numai nădejdi?... n-ai mai şti nici cum, nici care parte a deşertăciunii noastre eşti!   N-ai mai şti dacă e bună calea cea pe care mergi, şi mergi, şi mergi... uită-te prin câtă admirare stăm şi tremurăm ca nişte vergi   în bătaia unui vânt năprasnic, unei ...

Aici, toată lumea-i a noastră... şi-i chiar şi a voastră...şi-a lor... sunt verbe cuminţi şi cu minte, umplute cu slavă şi zbor!   Sunt zile-n veşminte de seară, şi nopţi în veşminte de zi, şi doruri mai lungi decât viaţa când ai (şi când n-ai) ce iubi!   Când toate cuvintele-s verbe de dus...şi de-ntors...şi de stat... ascult şi mă uit...(cumsecade!)... şi urc şi (mă)-nvăţ să (nu) cad!   Pe ţărna din deal şi din vale, pe ploaie, pe vânt, pe omăt... nici ...

CITEŞTE ŞI: Poezie şi dulceaţă de cireşe amare (I) Da, mănânc dulceaţă de cireşe amare! Înţelepţii mei prieteni beau ceai de câmp! Cu mâinile tremurânde, moş Ion Mutelcă răscoleşte într-un cufăr vechi şi scoate un maculator la fel de vechi! Şi începe să citească (domol, tulburător, persuasiv) „Un bilet de tren şi o carte de rugăciuni”! Cu moto! Cu nostalgie! Cu smerenie!   Moto: „Şi câinele, prieten bun cu luna,/ ham-ham, păzeşte fluierul de os... tot m ...

Ieri. Dimineaţă. Luna plină (se) crapă de ger şi de manelele unui cretin cu taxiul parcat pe trotuar. Regina nopţii... [galbenă şi rotundă ca o mirare, ca o medalie pentru robii ce adormiţi (la propriu şi la figurat) ai lui Dumnezeu]... seamănă din ce în ce mai mult cu hârca unei bestii. Idiotul căruia-i behăiesc alde Salam şi Vijelie în difuzoare seamănă leit cu un terorist dislocat în Noul Galaţi, ca să-şi „aducă aportul” şi el, sărmană creatură, la înălţar ...

Se-ntoarce acasă odată cu Luna, s-aşează pe prispa de cimbru bătrân...!... (ce apă adâncă mai are fântâna şi-n ciuturi ce plânsuri cu miros de fân!) Îşi şterge obrazul cu palma sărată, se uită pe drumul de dinspre copii, dar nici o scrisoare nu vine la poartă...!... (ce mare e Luna în ochii pustii!) Se uită-n icoană şi face lumină cu genele-n tremur, cu paşii mai grei...!... (de-o viaţă de ani tot aşteaptă să vină frumosul din lacrimi, frumosul din tei!) Şi p ...

În urmă cu vreo câteva zile [chiar în săptămâna care se termină azi şi mâine (prin „uichend”) cum pronunţă şcolărimea noastră cea confuză şi debusolată de atâta osârdie şi reformă], mă îmbie, mă ademeneşte, mă îndeamnă, mă determină, mă păcăleşte un fel de Michiduţă supleant, cu domiciliu stabil în Galaţi, să mă sui în autobuz exact la ora de vârf a dimineţii, între ora şapte şi ora opt, adică! Nici nu-mi trece prin cel de sus la ce întâmplar ...