Amprentele digitale, subiect de negociere între UE şi UK

Amprentele digitale, subiect de negociere între UE şi UK
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Parlamentul European a solicitat Consiliului Uniunii Europene să nu ia nicio decizie cu privire la schimbul de amprente digitale cu Regatul Unit, atât timp cât nu există garanţii cu privire la protecţia datelor, şi să se aştepte întâi încheierea noului parteneriat de cooperare cu Londra, potrivit unui comunicat de presă al PE. Legislativul european a respins proiectul propus de Consiliu cu 357 voturi împotrivă, 329 voturi pentru şi patru abţineri.

Eurodeputaţii susţin că atât timp cât nu sunt puse în practică garanţii privind reciprocitatea şi protecţia datelor, Consiliul UE nu trebuie să permită schimbul de amprente digitale între Regatul Unit şi ţările membre ale Uniunii Europene.

Lansarea schimbului de amprente digitale între Londra şi statele membre UE ar permite autorităţilor naţionale abilitate să facă schimb de informaţii pentru a preveni şi ancheta infracţiunile. Decizia privind schimbul de date despre amprentele digitale va fi limitată la perioada de tranziţie post-Brexit, care se încheie la 31 decembrie.

Eurodeputaţii au subliniat totuşi că, întrucât nu este clar dacă Regatul Unit va întruni standardele UE de protecţie a datelor după 31 decembrie 2020, o asemenea decizie ar putea implica un risc grav pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor UE după perioada de tranziţie.

Citit 1347 ori Ultima modificare Joi, 14 Mai 2020 23:09

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.