Opiacee descoperite în sângele bărbatului asfixiat de poliţişti

Opiacee descoperite în sângele bărbatului asfixiat de poliţişti
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Moartea lui George Floyd, afro-americanul care şi-a pierdut viaţa pe 27 mai în Minneapolis, ca urmare a modului în care a fost maltratat de un ofiţer de poliţie alb, a fost calificată drept omucidere, din cauza "presiunii exercitate în zona gâtului", a indicat luni medicul legist oficial responsabil de autopsia acestuia, adăugând că în sângele acestuia s-a descoperit fentanil, un puternic opiaceu, potrivit France Presse.

Acest afro-american de 46 de ani a făcut un "stop cardiac şi pulmonar" din cauza imobilizării sale de către forţele de ordine, a detaliat medicul legist al comitatului Hennepin, într-un comunicat. În raportul său, el menţionează "alţi parametri importanţi: arteroscleroza şi hipertensiune arterială; intoxicare cu fentanil; utilizare recentă de amfetamine".

Până atunci, medicul legist oficial asigura că nu deţine "probe fizice care să susţină diagnosticul de asfixiere traumatică sau de strangulare".

"Efectul combinat al arestării şi al imobilizării lui Floyd de către poliţie, antecedentele sale medicale şi prezenţa potenţială a unor substanţe psihoactive în corpul său au contribuit probabil la moartea lui", a declarat el, într-un raport preliminar. Rezultatele definitive au fost făcute publice doar după ce avocaţii familiei au prezentat rezultatele unei autopsii efectuate de experţi independenţi. Aceşti medici "au conchis că decesul a rezultat dintr-o asfixiere prin presiune prelungită", a declarat avocatul Ben Crump, în cadrul unei conferinţe de presă.

George Floyd, pe care poliţia îl suspecta de utilizarea unei bancnote false de 20 de dolari, a decedat în cursul arestării sale la Minneapolis, în nordul SUA, în urmă cu o săptămână. Potrivit unei înregistrări a incidentului, care a făcut de atunci ocolul lumii, un agent alb l-a menţinut la sol, stând cu genunchiul pe gâtul său timp de aproape nouă minute. Poliţistul respectiv, Derek Chauvin, 44 de ani, a fost concediat, arestat şi inculpat pentru "omor involuntar", dar cei trei colegi ai săi prezenţi la faţa locului nu fac până în prezent obiectul niciunei urmăriri.

Tragedia a indignat toată America. De la New York până la Los Angeles, de la Philadelphia la Seattle, zeci şi chiar sute de mii de americani protestează de o săptămână împotriva brutalităţilor poliţieneşti, rasismului şi inegalităţilor sociale. Aceste manifestaţii au degenerat uneori în violenţe, determinând mai multe oraşe să mobilizeze Garda Naţională şi să impună restricţii de circulaţie.

Fratele lui George Floyd a făcut apel la protestatari să se abţină de la violenţe. Terrence Floyd a declarat că protestatarii violenţi "poate că se simt bine pentru moment", dar produc rău.

Citit 539 ori Ultima modificare Marți, 02 Iunie 2020 23:57

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.