Un fost ministru maltez i-a achitat 350.000 de euro unui ucigaş plătit, acuzat de asasinarea fostei jurnaliste Daphne Caruana Galizia, a recunoscut, în faţa instanţei, intermediarul din acest dosar care a provocat valuri de emoţie în întreaga Europă, informează dpa.
Melvin Theuma a declarat în faţa tribunalului maltez care judecă acest caz că ucigaşul plătit a primit banii de la un bărbat în numele lui Chris Cardona, care până în luna ianuarie a deţinut funcţia de ministru al Economiei. Theuma a susţinut că banii daţi de Cardona au "depăşit" tariful perceput de ucigaş de la omul de afaceri Yorgen Fenech, care este acuzat de complicitate la crimă.
Daphne Caruana Galizia a fost ucisă pe 16 octombrie 2017, cu o încărcătură explozivă plasată sub automobilul său, în apropierea casei unde locuia, în satul maltez Bidnija. Ea fusese dată în judecată de Cardona, după ce a scris că acesta vizitase un bordel în timp ce se afla în Germania cu afaceri.
Trei bărbaţi au fost acuzaţi de comiterea asasinatului, iar Yorgen Fenech de a fi pus la cale această crimă. Toţi au pledat nevinovat. Melvin Theuma a fost graţiat în schimbul depunerii mărturiei.
Publicaţia "The Times of Malta" a relatat că Chris Cardona a respins declaraţiile făcute de Theuma în faţa judecătorilor, susţinând că este vorba de "aberaţii bazate pe minciuni care nu au niciun sens". Cardona a demisionat din parlament, dar este unul dintre adjuncţii liderului Partidului Laburist, formaţiune aflată la guvernare în Malta.