Vaccinul anti-COVID şi conformitatea cu islamul

Vaccinul anti-COVID şi conformitatea cu islamul
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Preşedintele Indoneziei, Joko Widodo, a cerut luni ca ţara sa, cu cea mai numeroasă populaţie musulmană din lume, să nu se grăbească cu distribuirea de vaccinuri, el invocând preocupări legate de aducerea la cunoştinţa publicului a conformităţii acestora cu principiile islamului, transmite Reuters.

Cu peste 365.000 de cazuri de infectare cu coronavirus şi 12.000 de decese, Indonezia se luptă să aducă sub control epidemia. Potrivit unor miniştri, un vaccin ar putea primi autorizaţia de urgenţă încă din noiembrie.

Preşedintele a avut însă o abordare mai prudentă, avertizând asupra grabei şi cerând un mesaj public clar cu privire la conformitatea vaccinurilor cu islamul. “Cer ca acest vaccin să nu fie grăbit, pentru că este atât de complex”, a spus preşedintele, înaintea unei şedinţe cu uşile închise. “Vreau să ne asigurăm că va exista o bună pregătire. În ceea ce priveşte comunicarea publică, mai ales cu privire la halal (permis de islam) şi haram (interzis sub islam), preţul şi calitatea”, a explicat el.

Controverse legate de conformitatea vaccinurilor cu principiile islamice au împiedicat în trecut răspunsuri de sănătate publică în Indonezia, cum s-a întâmplat în 2018, când Consiliul indonezian al ulemalelor a emis o fatwa (decret religios) în care declara că vaccinul antirujeolic este haram.

Indonezia şi-a asigurat 50 milioane de doze de la producătorul chinez Sinovac până în martie viitor şi 100 milioane de doze de la AstraZeneca până în aprilie, în plus faţă de alte acorduri.

Citit 854 ori Ultima modificare Luni, 19 Octombrie 2020 18:10

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.