Trump recunoaşte că ”Biden a câştigat”, dar se răzgândeşte

Trump recunoaşte că ”Biden a câştigat”, dar se răzgândeşte
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Preşedintele american în exerciţiu, Donald Trump, a părut să recunoască public pentru prima dată, duminică, într-un tweet, că rivalul său democrat, Joe Biden, a câştigat alegerile din 3 noiembrie, deşi i-a atribuit victoria unei presupuse fraude, fără a aduce probe, transmit Reuters şi EFE.

"A câştigat pentru că alegerile au fost Falsificate", a postat preşedintele republican pe Twitter, adăugând că voturile au fost numărate de o ''companie privată a Stângii Radicale, Dominion, cu o reputaţie proastă''.

Într-un alt tweet postat ulterior, după mai mult de o oră, preşedintele republican în vârstă de 74 de ani a scris: "A câştigat doar în ochii FAKE NEWS MEDIA. Nu recunosc NIMIC! Avem un drum lung de parcurs. Acesta a fost un scrutin FALSIFICAT!''.

Trump a susţinut că alegerile au fost falsificate prin buletine de vot "ilegale", făcând aluzie la buletinele de vot trimise prin poştă pe care le-a criticat fără temei ca fiind vulnerabile la frauda electorală. El a insistat, de asemenea, că observatorilor republicani ai alegerilor li s-a refuzat pe nedrept accesul pentru a urmări procesul de despuiere a urnelor la unele secţii.

Stafful său de campanie a intentat procese în mai multe state-cheie, însă unele dintre ele au fost respinse rapid. Au crescut îngrijorările că disputa ar putea complica procesul de transfer al puterii.

Potrivit proiecţiilor principalelor mass-media din ţară, Biden, fost vicepreşedinte în mandatul predecesorului lui Trump, Barack Obama, a obţinut un total de 306 voturi electorale, în comparaţie cu 232 pentru Trump.

Citit 847 ori Ultima modificare Luni, 16 Noiembrie 2020 17:43

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.