Trump, părăsit de mai mulți avocați

Trump, părăsit de mai mulți avocați
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Mai mulţi avocaţi au părăsit echipa ce urmează să-l apere pe fostul preşedinte american Donald Trump în procesul de impeachment în Senat, au transmis CNN şi alte media americane, potrivit AFP. Cinci avocaţi, dintre care doi ce ar fi urmat să conducă echipa juridică a miliardarului, au renunţat să-l reprezinte din cauza dezacordurilor legate de linia de apărare, a afirmat sâmbătă CNN, citând surse anonime. Trump dorea ca avocaţii săi să continue să pledeze teza unei fraude masive la alegerile prezidenţiale, căreia i s-ar datora victoria democratului Joe Biden, mai degrabă decât să se concentreze pe legalitatea inculpării unui preşedinte care nu mai este în funcţie, a indicat CNN, precizând că miliardarul nu era dispus să discute pe acest subiect. Printre avocaţii demisionari se află Butch Bowers şi Deborah Barbier, care urmau să preia conducerea echipei de apărători.

„Am muncit mult, dar nu am luat încă o decizie definitivă în privinţa echipei noastre juridice, o vom face în curând”, a scris pe Twitter Jason Miller, consilier al lui Trump, în replică la aceste informaţii de presă. Procesul lui Donald Trump pentru „incitare la insurecţie”, după ocuparea Capitoliului la 6 ianuarie de către susţinători ai săi, va începe la 9 februarie.

Însă, cu doar cinci senatori republicani dispuşi să se alăture celor 50 de democraţi pentru a considera că procesul trebuie să aibă loc, majoritatea de două treimi necesară pentru continuarea procedurilor, adică 67 de senatori, nu va fi probabil atinsă. În schimb, o moţiune de cenzură, mai puţin severă, necesită votul a cel puţin zece senatori republicani pentru a avea o şansă de a fi adoptată, ceea ce unii consideră realizabil.

Citit 495 ori Ultima modificare Luni, 01 Februarie 2021 00:21

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.