Aleksei Navalnîi, condamnat şi... amendat

Aleksei Navalnîi, condamnat şi... amendat
Acuzat de „defăimare”
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Un tribunal rus l-a condamnat sâmbătă pe opozantul Aleksei Navalnîi la plata unei amenzi pentru ''defăimare'' la adresa unui veteran din al Doilea Război Mondial, la câteva ore după o condamnare în apel la doi ani şi jumătate de închisoare într-un alt dosar, transmite AFP.

Navalnîi a fost găsit vinovat pentru difuzarea de informaţii ''mincinoase'' şi ''injurioase'' despre un veteran de război care anul trecut a susţinut într-un clip de campanie referendumul prin care au fost consolidate puterile preşedintelui Vladimir Putin. Opozantul rus i-a calificat pe o reţea de socializare pe cei care au apărut în acel clip drept ''trădători'' şi ''ruşine a naţiunii''.

Mai mult, în timpul audierilor în acest proces, Navalnîi a avut numeroase schimburi de replici tensionate cu judecătoarea şi cu Parchetul, pe care i-a acuzat de slugărnicie faţă de autorităţi şi de manipulare a unui om în vârstă de 94 de ani pentru a reprima un adversar al preşedintelui Putin.

Conform sentinţei, el nu primeşte în acest dosar o nouă pedeapsă cu închisoarea, dar va trebui să plătească o amendă penală de 850.000 de ruble (circa 9.500 de euro).

Într-un dosar separat, privind o fraudă din anul 2014 şi despre care Aleksei Navalnîi afirmă că este un caz de represiune politică împotriva sa, el şi-a văzut mai devreme în aceeaşi zi confirmată în apel pedeapsa de închisoare cu executare, dar uşor redusă la doi ani şi jumătate, faţă de doi ani şi opt luni în sentinţa precedentă.

Citit 503 ori Ultima modificare Luni, 22 Februarie 2021 00:14

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.