Guvernul american al lui Joe Biden a anunţat joi o serie de sancţiuni financiare împotriva Rusiei şi expulzarea a zece diplomaţi ruşi, drept răspuns la o serie de atacuri cibernetice şi la ingerinţe în alegerile prezidenţiale din 2020, acţiuni atribuite Moscovei, relatează AFP şi dpa.
Preşedintele SUA a semnat un decret care va permite pedepsirea din nou a Rusiei, de manieră să producă "consecinţe strategice şi economice (...) dacă ea continuă sau favorizează o escaladare a acţiunilor sale de destabilizare internaţională", a avertizat Casa Albă într-un comunicat.
În timp ce statele membre NATO şi-au anunţat sprijinul faţă de decizia Washingtonului, Rusia a avertizat asupra consecințelor noului set de sancțiuni. Printre altele, Kremlinul a avertizat că noile măsuri americane contra Rusiei nu ar favoriza organizarea unui summit al preşedinţilor Joe Biden şi Vladimir Putin, propus de Casa Albă.