Afganistanul, pierdut după 20 de ani de război: victoria talibanilor afectează grav credibilitatea Statelor Unite

Afganistanul, pierdut după 20 de ani de război: victoria talibanilor afectează grav credibilitatea Statelor Unite
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

La sfârşitul celor 20 de ani de prezenţă în Afganistan, cel mai lung război al Statelor Unite se încheie cu o victorie spectaculoasă a talibanilor, care va întina pe termen lung imaginea celei mai mari puteri mondiale, transmite AFP.

Prăbuşirea, duminică, 15 august 2021, a guvernului afgan şi a armatei sale finanţate de Washington, fuga în străinătate a președintelui Ashraf Ghani, "baletul" elicopterelor pentru a evacua personalul ambasadei americane, aceste fapte istorice riscă să cântărească mai mult decât asigurările date de executivul american condus de Joe Biden privind o misiune "de succes" în Afganistan.

Cu talibanii înapoi la putere şi cu mai puţin de o lună înaintea marcării atacurilor din 11 septembrie 2001, este de aşteptat ca întrebarea "de ce?" să fie pusă răspicat: De ce şi-au pierdut viaţa aproape 2.500 de americani? De ce această factură ce depăşeşte 2.000 miliarde de dolari?

Unii se tem deja că acest dezastru va submina acţiunea Washingtonului în anumite regiuni din străinătate, Statele Unite nemaiinspirând aceeaşi teamă adversarilor lor.

"Nu există nicio scuză. Este o catastrofă. Şi aceasta are consecinţe nu doar pentru Afganistan, nu doar pentru războiul împotriva terorismului, ci, la nivel global, pentru rolul Americii în lume", a afirmat, duminică, Liz Cheney, reprezentanta în Congres a republicanilor. Eşecul american înseamnă "că rivalii Americii ştiu că ne pot ameninţa, iar aliaţii noştri se întreabă în această dimineaţă dacă pot conta pe noi pentru ceva", a apreciat Liz Cheney.

"Credibilitatea Americii ca aliat este erodată din cauza modului în care guvernul afgan a fost abandonat în timpul discuţiilor de la Doha", a apreciat, la rândul său, Husain Haqqani, fost ambasador pakistanez la Washington. Modul în care talibanii "i-au jucat" pe delegaţii americani la aceste întâlniri "va încuraja alte (ţări) să practice o diplomaţie a vicleniei".

În apărarea sa, administraţia Biden ar putea susţine că acordul de la Doha a fost negociat sub fostul preşedinte Donald Trump şi că majoritatea americanilor se opun "războaielor nesfârşite". "Nu este Saigon", a declarat duminică secretarul de stat american Antony Blinken."Am sosit în Afganistan în urmă cu 20 de ani cu o misiune şi misiunea a fost aceea de a regla conturile cu cei care ne-au atacat pe 11 septembrie. Am îndeplinit această misiune", a adăugat şeful diplomaţiei americane. A rămâne însă în Afganistan la nesfârşit "nu este în interesul nostru naţional", a adăugat el, reamintind că acum SUA doresc să îşi reorienteze atenţia şi mijloacele pentru a contracara politica agresivă a Chinei în Pacific.

Pe de altă parte, justificarea reorientării americane ar putea risca să nu se dovedească prea valoroasă, în cazul în care vor fi reluate atentate puse la cale din Afganistan, în condiţiile în care talibanii n-au rupt niciodată în mod clar relaţiile cu Al-Qaida.

CITEȘTE ȘI: Haos pe aeroportul din Kabul

Citit 2924 ori Ultima modificare Marți, 17 August 2021 22:21

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.