Poliția afgană şi-a reluat activitatea, sub controlul talibanilor

Poliția afgană şi-a reluat activitatea, sub controlul talibanilor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Poliţia afgană şi-a reluat activitatea la punctele de control de pe aeroportul din Kabul alături de talibani, au declarat duminică doi ofiţeri, o premieră de la preluarea puterii de către mişcarea islamistă, la 15 august.

Membri ai poliţiei afgane se aflau duminică la mai multe puncte de control situate în afara principalelor clădiri ale aeroportului, a constatat un jurnalist al AFP aflat la faţa locului.

"Am revenit ieri la muncă, la peste două săptămâni după ce am fost trimis acasă", a declarat pentru AFP unul dintre poliţişti, sub acoperirea anonimatului. "Am primit un telefon de la un înalt comandant taliban, care mi-a cerut să revin. A fost minunat ieri. Sunt foarte bucuros să lucrez din nou", a declarat un altul.

Un angajat al aeroportului, însărcinat cu securitatea pentru o companie privată, a confirmat că poliţia a fost trimisă sâmbătă în jurul aeroportului. "Ei asigură securitatea împreună cu talibanii", a declarat el, pentru AFP,  la o săptămână după un apel lansat de noii conducători ai ţării către forţele guvernamentale de a se alătura din nou serviciilor de securitate.

De mai multe zile, se înmulţesc semnele unei reveniri la normal pe aeroport. Două zboruri charter operate de Qatar Airways au decolat în această săptămână, având la bord cetăţeni străini şi afgani care nu au putut fi evacuați într-o primă etapă. Compania aeriană naţională pakistaneză PIA speră la rândul său să poată relua de luni zborurile comerciale între Islamabad şi Kabul.

Citit 508 ori Ultima modificare Duminică, 12 Septembrie 2021 17:40

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.