Se reia emiterea de pașapoarte în Afganistan

Se reia emiterea de pașapoarte în Afganistan
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Afganistanul a început marţi să emită din nou paşapoarte pentru cetăţenii săi, a declarat marţi o oficialitate de rang înalt, după luni de întârziere care au împiedicat tentativele celor care doreau să plece din cauza preluării controlului în ţară de către talibani, transmite Reuters.

Procesul de emitere de paşapoarte, care încetinise chiar şi înainte de revenirea islamiştilor la putere în urma retragerii trupelor americane, le va pune la dispoziţie solicitanţilor documente cu acelaşi format fizic ca şi cele emise de guvernul anterior, a indicat responsabilul.

Alam Gul Haqqani, şeful interimar al Biroului de paşapoarte, le-a declarat reporterilor la Kabul că zilnic vor fi emise între 5.000 şi 6.000 de astfel de documente, cele destinate femeilor urmând să fie procesate de angajate femei.

În acelaşi briefing de presă, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Qari Sayeed Khosti, a precizat că 25.000 de solicitanţi au ajuns în etapa finală de achitare a costului paşaportului, în timp ce alte în jur de 100.000 de cereri sunt în faze mai puţin avansate ale procesului.

Citit 342 ori Ultima modificare Marți, 05 Octombrie 2021 19:45

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.