Peste 30 de entități chineze, pe lista neagră a SUA

Peste 30 de entități chineze, pe lista neagră a SUA
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Administrația Biden a anunțat că a impus restricții comerciale pentru peste 30 de institute de cercetare și entități chineze, din cauza încălcării drepturilor omului și a presupusei dezvoltări de tehnologii, cum ar fi dispozitive de control al creierului, care subminează securitatea națională a SUA, relatează Mediafax. Conform CNBC, Departamentul Comerțului a acuzat Academia de Științe Medicale Militare a Chinei și 11 dintre institutele sale de cercetare că folosesc biotehnologia "pentru a sprijini utilizările și utilizatorii finali militari chinezi, inclusiv presupuse arme de control al creierului", potrivit unui anunț publicat în Registrul Federal. Notificarea nu oferă mai multe detalii despre presupusele dispozitive.

"Biotehnologia și inovația medicală pot salva vieți. Din nefericire, Republica Populară Chineză alege să folosească aceste tehnologii pentru a urmări controlul asupra poporului său și represiunea membrilor minorităților etnice și religioase", a scris secretarul american al Comerțului, Gina Raimondo, într-o declarație, referindu-se la încălcările drepturilor omului din regiunea Xinjiang, situată în extremitatea vestică a Chinei. Departamentul de Stat a descris anterior abuzurile împotriva uigurilor și a membrilor altor minorități musulmane din regiunea Xinjiang drept "muncă forțată generalizată, sponsorizată de stat" și "detenție în masă".

Departamentul Comerțului a adăugat alte patru corporații chineze pe lista sa, pentru rolul lor în modernizarea armatei chineze, ceea ce contravine intereselor de securitate națională și de politică externă ale SUA. De asemenea, departamentul a adăugat cinci companii chinezeşti, pentru că ar fi "achiziționat sau încercat să achiziționeze tehnologie din Statele Unite pentru a contribui la modernizarea Armatei Populare de Eliberare".

În total, Departamentul Comerțului a luat măsuri împotriva a 34 de entități din China, trei din Georgia, una din Malaezia și două din Turcia.

Citit 330 ori Ultima modificare Vineri, 17 Decembrie 2021 17:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.