Maimuță căutată de poliție, după ce a atacat trei copii

Maimuță căutată de poliție, după ce a atacat trei copii
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Poliția din Japonia vânează o maimuță sălbatică, după ce aceasta a atacat zece persoane, inclusiv un bebeluș și două fetițe de patru ani, în decurs de două săptămâni. Polițiștii au pus capcane și i-au avertizat pe oameni să nu țină ferestrele deschise.

Primele atacuri au avut loc pe 8 iulie, în districtul Ogori din prefectura Yamaguchi, în sud-vestul țării. Primăria a distribuit fluturași prin care îi avertizează pe oameni să fie vigilenți, în timp ce căutările animalului continuă. De asemenea, poliția este în stare de alertă și a pus capcane pentru maimuță.

În cel mai violent atac, maimuța a intrat în casa unei familii și a zgâriat grav un copil. "Dădeam cu aspiratorul când mi-am auzit copilul plângând, așa că m-am întors și am văzut că maimuța o apucase de picioare în timp ce fata se juca pe podea. Părea că încearcă să o tragă afară", a povestit mama copilei atacate de maimuță. De asemenea, maimuța a deschis ușa unui apartament, a intrat în interior și a rănit o fată de patru ani, potrivit agenției de știri Kyodo.

Primata, despre care se spune că ar avea o înălțime cuprinsă între 40 și 50 de centimetri, a atacat apoi alte persoane aflate în apropiere. Totodată, maimuța a intrat într-o grădiniță și a zgâriat altă fetiță de patru ani.

Citit 609 ori Ultima modificare Miercuri, 20 Iulie 2022 00:40

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.