Liz Truss va fi noul prim-ministru al Marii Britanii

Liz Truss va fi noul prim-ministru al Marii Britanii
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Liz Truss a câştigat în faţa lui Rishi Sunak competiţia internă din cadrul Partidului Conservator britanic, după demisia premierului Boris Johnson, a anunţat luni această formaţiune, relatează Reuters.

Ministru de Externe în guvernul lui Johnson, Liz Truss va fi învestită premier marţi, după ce va fi primită de regina Elisabeta a II-a la Castelul Balmoral în Scoţia, unde va veni şi premierul în exerciţiu, pentru a-i prezenta suveranei demisia. Johnson şi-a anunţat demisia în iulie, după ce rezistase mult timp în faţa contestatarilor din propriul partid şi scandalurilor eclipsate o perioadă de războiul început de Rusia împotriva Ucrainei, remarcându-se de atunci prin susţinerea fermă faţă de Kiev, mai ales prin ajutorul militar oferit.

Ca ministru de Externe în guvernul demisionarului Boris Johnson, Liz Truss a promovat o legislaţie ce suspendă unilateral o parte a acordului privind Brexitul convenit cu UE şi a promis adoptarea acestei legislaţii dacă devine premier, o mişcare ce va aduce Londra pe curs de coliziune cu Bruxellesul.

Regatul Unit a părăsit efectiv UE pe 31 ianuarie 2020, dar de atunci se află în dezacord cu UE asupra clauzelor comerciale din acordul de Brexit referitoare la provincia Irlanda de Nord.

Conform protocolului nord-irlandez inclus în acest acord, această provincie rămâne în uniunea vamală şi în piaţa comună a UE, menţinându-şi astfel deschisă frontiera cu Irlanda, ţară membră a UE. Dar Londra consideră că acest protocol, care practic creează o frontieră în interiorul Regatului Unit, este imposibil de aplicat.

Citit 529 ori Ultima modificare Luni, 05 Septembrie 2022 18:19

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.