Apărare - Țările UE, bugete militare de 70 miliarde de euro

Apărare - Țările UE, bugete militare de 70 miliarde de euro
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Membrii UE urmează să crească bugetele militare cu până la 70 de miliarde de euro (72,2 miliarde de dolari) până în 2025, dar lipsa cooperării în cadrul proiectelor şi achiziţiile din afara blocului riscă să submineze eforturile de a crea forţe coerente, a semnalat marţi Agenţia Europeană de Apărare, citată de Reuters.

Agenţia a identificat mai multe lacune critice pe care ţările UE ar trebui să se străduiască să le acopere, cum ar fi transportul aerian pe distanţe lungi, portavioanele şi navele-cisternă pentru aprovizionarea cu combustibil a navelor de război şi a sistemelor de apărare aeriană de ultimă generaţie.

"Planificarea apărării continuă să se facă mai ales în mod izolat şi (...) statele membre (UE) nu sunt convinse de proiectele de cooperare europeană", nota agenţia, marţi, în raportul său anual pentru reuniunea miniştrilor Apărării din cadrul blocului, ce are loc la Bruxelles.

Şeful politicii externe a UE, Josep Borrell, care prezidează şi AEA, a declarat că singura modalitate de a asigura că Europa dispune de forţe capabile să răspundă la orice criză este cooperarea în domeniul apărării împreună cu creşterea cheltuielilor.

Citit 340 ori Ultima modificare Marți, 15 Noiembrie 2022 16:25

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.