Brazilia - Lula da Silva, pentru a treia oară președinte

Brazilia - Lula da Silva, pentru a treia oară președinte
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Noul preşedinte al Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a depus duminică în Congres (parlament) jurământul de preluare a funcţiei şi s-a angajat să ''reconstruiască ţara împreună cu poporul brazilian'', după ceea ce el a numit bilanţul ''dezastruos'' al lui Jair Bolsonaro, a transmis AFP şi DPA.

Aflat pentru a treia oară în funcţia supremă, după cele două mandate din perioada 2003-2010, Lula da Silva (77 de ani) şi-a anunţat intenţia de a consolida protecţia mediului şi de a combate foametea, în contextul încetinirii creşterii economice şi al sporirii ratei inflaţiei.

El l-a acuzat pe predecesorul său de extremă dreapta Jair Bolsonaro că a ''epuizat resursele din sănătate, a dezmembrat sistemul de educaţie, cultura, ştiinţa şi tehnologia şi a distrus protecţia mediului''.

''Vom putea trăi fără să tăiem arbori, fără să ardem păduri”, a dat asigurări noul preşedinte brazilian, reamintind obiectivul său de ''despădurire zero în Amazonia''.

La finalul discursului său în parlamentul ţării, preşedintele Luiz Inacio Lula da Silva a fost ovaţionat de o parte dintre aleşi, care au scandat ''Lula, războinicul poporului brazilian!''.

Citit 436 ori Ultima modificare Luni, 02 Ianuarie 2023 18:16

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.