Zi istorică la Londra - A început ceremonia încoronării Regelui Charles al III-lea

Zi istorică la Londra - A început ceremonia încoronării Regelui Charles al III-lea
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Zi istorică la Londra, unde astăzi se desfăşoară ceremonia oficială de încoronare a Regelui Charles al III-lea al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi a reginei consoarte Camilla, prima ceremonie de acest fel din ultimii 70 de ani, la care vor participa aproximativ 100 de şefi de stat. 

Regele Charles şi regina Camilla au sosit la Westminster Abbey, unde vor fi încoronaţi în cadrul unei ceremonii fastuoase, în faţa a peste 2000 de lideri şi demnitari din întreaga lume.

În cadrul ceremoniei de încoronare, Charles va depune jurământul, va primi ungerea cu ulei sfânt şi atributele regale: mantia, globul, sceptrul şi coroana regală Sfântul Edward. Momentul încoronării va fi marcat prin salve de tun.

Regele Charles al III-lea, fost prinţ de Wales, a preluat tronul Marii Britanii şi Irlandei de Nord, a devenit şeful de stat al Regatului Unit, precum şi al altor 14 ţări, la moartea mamei sale, regina Elisabeta a II-a, la 8 septembrie 2022.

Citit 861 ori Ultima modificare Sâmbătă, 06 Mai 2023 16:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.