Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a spus şefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care s-a aflat marţi în vizită la Kiev, că se aşteaptă ca UE să elimine restricţiile comerciale asupra importurilor de cereale din Ucraina, măsuri pe care le-a caracterizat ca fiind "dure" şi "protecţioniste", relatează The Guardian.
Comisia Europeană a permis la sfârşitul lunii trecute, pe o perioadă limitată, ca ţările vecine Ucrainei - Polonia, Ungaria, România, Slovacia şi Bulgaria - să permită doar tranzitul cerealelor ucrainene, nu şi importul, după ce aceste ţări s-au plâns că cerealele ucrainene le inundă pieţele şi-i afectează pe producătorii locali.
Însă blocarea importurilor ucrainene a stârnit indignarea altor ţări din UE, care au declarat că aceste măsuri subminează piaţa unică a blocului comunitar şi, în acelaşi timp, rupe solidaritatea cu Kievul.
Vestea nu a fost bine primită nici de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care avertizase că restricţiile la importuri încalcă un acord comercial între cei doi parteneri, UE şi Ucraina.