Fostul președinte Nicolas Sarkozy, pus sub acuzare

Fostul președinte Nicolas Sarkozy, pus sub acuzare
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a fost pus sub acuzare, împreună cu alţi 12 foşti oficiali, pentru ''corupţie pasivă'' şi finanţarea ilegală din Libia a campaniei sale electorale, relatează AFP, Reuters şi dpa.

Acuzaţiile formulate joi de Parchetul financiar francez sunt "ascunderea deturnării de fonduri publice, corupţie pasivă, finanţarea ilegală a campaniei electorale şi conspiraţie în vederea comiterii unei infracţiuni pasibile de o pedeapsă de 10 ani de închisoare".

Astfel, Sarkozy i-ar fi lăsat cu bună ştiinţă pe colaboratorii săi apropiaţi şi intermediari să "acţioneze pentru a obţine sau a încerca să obţină" de la regimul condus de Muammar Gaddhafi "sprijin financiar în vederea finanţării campaniei sale electorale din 2007", în valoare de mai multe milioane de euro.

Fostul şef de stat acum în vârstă de 68 de ani a negat permanent acuzaţiile din acest dosar. În schimb, un martor a afirmat în 2016 că, la finele lui 2006 ori începutul lui 2007, a adus la Ministerul francez de Interne, condus la acea vreme de Sarkozy, mai multe valize pregătite de regimul libian şi conţinând suma totală de cinci milioane de euro.

Fostul şef de stat este vizat de mai multe dosare. Pe 17 mai, Curtea de Apel din Paris urmează să se pronunţe în dosarul "ascultărilor", în care Sarkozy a fost condamnat în primă instanţă la trei ani de închisoare, din care unul cu executare, pentru corupţie şi trafic de influenţă, iar din noiembrie va fi judecat apelul în cazul Bygmalion, legat de finanţarea campaniei sale prezidenţiale din 2012 şi pentru care a fost condamnat în primă instanţă la un an de închisoare cu executare.

Citit 436 ori Ultima modificare Vineri, 12 Mai 2023 16:50

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.