Premierul Pedro Sanchez convoacă alegeri anticipate

Premierul Pedro Sanchez convoacă alegeri anticipate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Premierul socialist Pedro Sanchez a anunţat luni convocarea-surpriză de alegeri legislative anticipate în Spania, pe 23 iulie, la o zi după ce stânga a suferit o înfrângere clară în faţa conservatorilor, într-un dublu scrutin municipal şi regional, transmite AFP.

Într-o alocuţiune televizată, Sanchez a anunţat că l-a informat pe regele Felipe al VI-lea, şeful statului, despre "decizia sa de a (...) dizolva Parlamentul şi de a convoca alegeri generale". Prin urmare, aceste alegeri vor avea loc în timpul semestrului preşedinţiei spaniole a Consiliului European, care va începe la 1 iulie, notează AFP.

Victoria Partidului Popular (PP, dreapta) în alegerile regionale şi municipale de duminică a depăşit aşteptările, totuşi optimiste, ale formaţiunii conservatoare. Dintre cele zece regiuni guvernate de socialişti direct sau în cadrul unei coaliţii şi care erau în joc duminică, PP a câştigat şase, inclusiv Valencia (est), una dintre cele mai populate şi mai bogate din ţară. Cu toate acestea, PP va trebui să se bazeze pe sprijinul partidului de extremă-dreapta Vox în cinci dintre regiuni, deoarece nu dispune de majoritate absolută.

Citit 405 ori Ultima modificare Luni, 29 Mai 2023 17:52

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.