Localitățile rusești din zona de graniță au fost evacuate

Localitățile rusești din zona de graniță au fost evacuate
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Guvernatorul regiunii ruse Belgorod, Viaceslav Gladkov, a cerut duminică tuturor locuitorilor din localităţile de la graniţa cu Ucraina care se află sub tirul artileriei (inamice) să îşi părăsească locuinţele, susţinând că bombardamentele forţelor ucrainene asupra regiunii au continuat şi noaptea trecută, după ce două persoane au fost ucise cu o noapte înainte, iar sute de copii au fost evacuaţi din zona de graniţă, potrivit EFE şi Reuters. "Ascultaţi autorităţile şi părăsiţi-vă temporar locuinţele, pentru a păstra ceea ce aveţi mai de preţ, viaţa voastră şi a celor dragi vouă", a declarat Gladkov, pe contul său de Telegram.

Oficialul a explicat că apelul său vizează nu doar locuitorii din districtul Şebekino, care a fost cel mai afectat de atacuri în ultimele zile, ci  toate districtele aflate sub bombardament. El a spus că în timpul nopţii au continuat atacurile artileriei ucrainene asupra districtului Şebekino şi, de asemenea, asupra districtului Volokonovski, unde s-au înregistrat multe pagube, dar nu au existat victime, potrivit datelor preliminare.

Guvernatorul a indicat că peste 4.000 de persoane au fost relocate şi se află în adăposturi temporare, în principal în şcoli şi cămine universitare, în această regiune, care se învecinează cu Ucraina în sud şi vest.

Aceste bombardamente de dincolo de graniţă, împreună cu incursiuni ale grupurilor paramilitare ruse, au forţat armata şi Garda Naţională rusă să întărească securitatea în zonă, pe fondul criticilor tot mai numeroase privind vulnerabilitatea frontierei.

Citit 627 ori Ultima modificare Duminică, 04 Iunie 2023 15:40

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.