Presiuni asupra Israelului pentru încetarea acțiunilor militare

Presiuni asupra Israelului pentru încetarea acțiunilor militare
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a afirmat luni, la Amman, că la nivel internaţional există un consens tot mai mare pentru a transmite Israelului că este necesară o încetare a focului în Fâşia Gaza şi că un asalt împotriva oraşului Rafah, din sudul enclavei palestiniene, ar cauza un dezastru umanitar, relatează AFP. "'Văd un consens în SUA, în Uniunea Europeană, fără a mai menţiona, evident, lumea musulmană, de a le spune israelienilor că orice invazie terestră asupra Rafah ar putea însemna un dezastru umanitar'', a declarat Guterres, într-o conferinţă de presă.

Beijingul a anunţat și el luni că sprijină un nou proiect de rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU ce solicită o încetare a focului ''imediată'' în Fâşia Gaza, la câteva zile după ce s-a opus unui proiect de text american.

Războiul dintre Israel şi mişcarea Hamas a izbucnit după atacul terorist efectuat în 7 octombrie de comandouri ale militanţilor palestinieni în sudul Israelului, când aproximativ 1.160 de persoane au fost ucise. Alte circa 250 de persoane au fost luate ostatice şi duse în Gaza. Armata israeliană a ripostat cu o campanie de bombardamente, urmată de o operaţiune terestră de amploare, împotriva poziţiilor Hamas. Conform autorităţilor sanitare din Fâşia Gaza, acţiunile militare israeliene s-au soldat cu peste 32.000 de morţi şi aproximativ 75.000 de răniţi în rândul palestinienilor.

Citit 296 ori Ultima modificare Luni, 25 Martie 2024 15:25

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.