Avertisment dur lansat de Banca Greciei: Ţara se află în faţa ultimei şanse de a rămâne în zona euro

Avertisment dur lansat de Banca Greciei: Ţara se află în faţa ultimei şanse de a rămâne în zona euro
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Grecia se află în faţa ultimei şanse de a rămâne în zona euro şi trebuie să facă un "efort susţinut" pentru a evita să se întoarcă în trecut cu zeci de ani, a avertizat miercuri banca centrală de la Atena, printr-o exprimare dramatică şi directă.

Banca Greciei a arătat, într-un raport asupra situaţiei financiare a ţării, că eşecul în privinţa atingerii obiectivelor fiscale, întârzierea reformelor şi contracţia economică puternică au răsturnat evaluările anterioare ale instituţiei, care considera în rapoartele interimare mai vechi că datoria de stat este încă sustenabilă.

"Ţara trebuie să evite cu orice preţ orice noi întârzieri sau devieri de la obiective. Toate eforturile trebuie să se îndrepte către respectarea ţintelor. Grecia se află la cea mai importantă răscruce de după cel de-Al Doilea Război Mondial. Miza este dacă ţara va rămâne sau nu în zona euro", se spune în raportul interimar de politică monetară al băncii centrale de la Atena.

Noul premier Lucas Papademos a promis să implementeze reformele, deşi principalele partide politice din coaliţia de uniune naţională care ar trebui să susţină guvernul au o atitudine rezervată faţă de austeritate, în contextul opoziţiei vehemente a sindicatalor înaintea alegerilor programate pentru luna februarie.

Citit 2195 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.